Linkuri accesibilitate

„Ne mai interesează Moldova sau nu?” (contributors.ro)


Brexit-ul și starea de spirit europeană (Al. Lăzescu/„22”).

În titlul și corpul unui articol apărut pe contributors.ro, Otilia Nuțu pune o întrebare guvernului de la București: „Ne mai interesează Moldova sau nu?” Articolul reamintește că, în urmă cu doi ani, se inaugura cu mare tam-tam gazoductul Ungheni-Iași, care ar fi urmat să aprovizioneze alternativ Republica Moldova cu gaz românesc. Erau preconizate și conexiuni urgente în sistemul distribuției de energie electrică, „pentru ca Moldova să nu mai fie dependentă de centrala rusească de la Cuciurgan (Transnistria). Aceasta, scrie autoarea, livrează energie electrică cu vreo 15% mai scumpă decât în România și consumă gaze care nu sunt plătite, mărind datoria Moldovei către Gazprom (acum, 65% din PIB-ul țării). (...) cu 65% din PIB-ul Moldovei bani de încasat, (Moscova) ar putea executa în orice moment o parte a datoriei, preluând controlul asupra oricăror active li se năzare”. Actualul executiv de la București primește întrebarea din titlu pentru că, dacă guvernul Ponta declarase clar că vrea să sprijine Moldova, premierul Dacian Cioloș nu ar fi avut o poziție explicită. Pe site-urile specializate, datele concrete legate de cele două conexiuni energetice nu sunt actualizate. Între timp însă, în Moldova se fac cheltuieli extravagante la Moldova Gaz. Sunt dezvăluite de experți independenți, dar Bucureștiul nu urmărește deloc mediul economic căruia urmează să-i ofere un împrumut de 150 de milioane de dolari.

Brexit-ul a scos la lumină o stare de spirit mai veche, arată Alexandru Lăzescu în revista 22. În urmă cu o lună și ceva, el a putut compara la Iași discursurile ținute de două dintre figurile de prim plan ale politicii europene: fostul ministru de externe polonez și unul din artizanii Parteneriatului Estic, Radoslav Sikorski și, respectiv, fostul premier francez Dominique de Villepin. Sikorski a vorbit inclusiv despre relația Occi­dentului cu Rusia si a demontat „discursul standard li­vrat de la Moscova con­form căreia agresiunea din Ucraina și tonul belicos la adresa statelor din UE afla­te pe Flancul de Est” sunt doar „reacție firească la provocările venite dinspre Euro­pa, sub imbold american”. La polul opus a fost discursul lui De Villepin, care consideră că „exercițiile militare NATO din Polonia și țările baltice sunt o dăunătoare și provocatoare agitație războinică (!)”. La fel cred și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, fostul președinte francez Nicolas Sarkozy sau ministrul de Externe german Frank-Walter Steinmaier. Pentru ei toți, „traduce” Lăzescu, sancțiunile impuse Rusiei după Crimeea sunt excesive. Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană retrage din scenă o voce importantă care a contracarat mereu ideea unei armate comune europene, care să nu se mai bazeze pe NATO. „Efectul inevitabil fiind dimi­nuarea rolului NATO, unde America este de departe prima vioară”, scrie în revista 22 Alexandru Lăzescu.

Și Cristian Câmpeanu se referă la ideea unei armate europene într-un articol din România liberă. „Cine și cum, scrie el, o să suporte cheltuielile suplimentare pentru armata comună? Răspunsul este absolut nimeni, iar resursele, atâtea câte sunt, vor fi luate de la NATO pentru că altă structură de apărare nu există. În esență, armata comună nu ar face decât să paraziteze NATO și să slăbească o structură de securitate cu eficiență dovedită, printr-o aventură franco-germano-italiană care nu garantează securitatea nimănui”.

XS
SM
MD
LG