Nascută la 29 octombrie 1979 în satul Vărzăreşti, Nisporeni. Absolventă a Universitaţii din Bucureşti, Facultatea Filologie Franceză-Română. Producatoare şi prezentatoare la Postul Public de Televiziune, realizatoarea emisiunii „Rapsodia Satului”.
Luni
Sunt poate o excepţie fericită pentru care ziua de luni nu este grea şi asta din motiv că sâmbătă şi duminică fac ceea ce-mi place şi nicidecum ceea ce trebuie. Sunt la părinţii mei, la ţară şi după un somn care-ţi vindecă orice dor, luăm micul dejun.Terci de griş cu lapte ca în copilaria noastra fericită, deşi sora mai mare, stabilită în Italia, spune că acest terci are „calorii goale”, şi nu-l recomandă. Discuţia a continuat cu impresii despre concertul susţinut de Ansamblul Academic „Joc” la Nisporeni. Mama fusese acum 30 de ani la un concert de-al lor, la Vărzăreşti. Impresii deosebite, mândria noastră, costume extraordinare, mişcări sincronizate, a întinerit ansamblul. Apropo de recomandari, recent, in Moldova a fost lansat un nou traseu turistic intitulat „Pomul vieţii”. Acesta cuprinde 10 locaţii în care turistul va descoperi pâinea de ritual si vinul euharistic. Este un prilej bun să le arăt surorilor stabilite în Italia că şi la noi lucrurile se schimbă, dar ştim noi cu totii care anume. În rest sufocare, vă reamintesc tuturor că „soarele a ucis orice boare de vânt”, e de-a dreptul sufocant, dar nu ne putem revolta, natura ne rasplateşte dupa fapte.
Marţi
Devine mai usor de respirat. O ploiţă liniştită a adus viaţă. Dis-de-dimineaţă o doamnă a intrat cu un furtun în curte si ne-a anunţat că putem deja folosi apă de la robinet. La Nisporeni, în satul Grozeşti şi în satul Vărzăreşti, a fost adusă apă din Prut. E mare uşurare pentru localnici, pentru că fântânile în ultimii ani seacă în această perioadă. Acum să vedem cât vor costa serviciile, pentru că unii gospodari au renunţat la apa din apeduct, pe motiv că ar fi scumpă. Vom trăi si vom vedea. Întotdeauna cân ne reunim acasă, tata ne convoacă la un consiliu. „Ce facem mai departe? Căci e slut la Prut” - vorba lui, când treburile nu sporesc. În sate e prea multă linişte. Nu mai este forţă, nu mai este dorinţă. Dau telefon la Direcţia Agricultura Anenii Noi că să stabilim detalii pentru filmări. Vom filma la un legumicultor si vom vedea daca terenurile au avut de suferit sau nu de pe urma grindinei. Noaptea reușit să adorm, fratele meu, consilier local, a început o discuţie mai aprinsă cu vecinul nostru, și cu nişte domni de la primărie. E mare agitaţie înainte de alegerile prezidenţiale.
Miercuri
Răcoare. Citesc în ziarul local despre subvenţiile în agricultură şi despre ciuperci, căci anul acesta sunt din abundenţă, dar şi riscul de intoxicare e mare. Mama mă cheamă la masa, dar o rog să mă lase să citesc un interviu cu arhimediatizatul în ultima vreme Vlad Plahotniuc. No comment. Imi iau ramas bun de la ai casei, de la gemenii mei adorabili şi iau calea spre capitală. Urc intr-un microbuz cu puţină lume, spre bucuria mea, achit 35 de lei pentru bilet şi urmăm traseul. Demult nu am văzut câmpuri atât de verzi şi frumoase, înflorite şi mănoase. Călătoresc cu microbuzul şi mă gândesc cât e de confortabil să mergi cu maşina proprie, eviţi scaune murdare, jerpelite, oameni care să vorbeasca tare la telefon, dar nu pot depaşi fobia condusului. Mi-am luat permis dar nu am condus, străzile îmi par prea aglomerate, conducătorii auto prea intoleranţi, dar de fapt problema e în mine. Ajung în oraş, surpriză: nu este apa şi nu va fi până mâine la ora 18.00. Nervii nu mă mai ţin. Cum Doamne să nu aduci tu în curte nişte cisterne cu apă. Aflu mai târziu că tot sectorul Râşcani nu are apă.
Joi
Cafea cu frişcă băută la repezeală. Soţul mă duce cu maşina la serviciu, pe drum însă trece să vadă un interior de restaurant. Un client vrea ceva asemănător în casa lui. Discutam pe drum despre design, despre gusturi, pereţi şi lustre. Fuga până în sala de montaj. Pregatim un reportaj despre un viticultor de la Cojuşna pentru zilele Independenţei. Nu ne place coloana sonoră, modificăm. Discut la telefon cu serviciul de presă de la Ministerul Agriculturii, stabilim detalii pentru filmarile de mâine, de la Ţareuca, Rezina, unde incepe secerişul dar si culesul levănţicii. Mai târziu pun la punct si filmarile de la Vatici, Orhei, unde vom filma despre un producator de zmeură. Redactez un text, care nu-mi place cum iese, şterg, adaug, revin mai târziu puțin mai inspirată. Verific poşta electronică. Explozie de mesaje. Le iau pe rând şi fac ordine. Seara avem invitaţi la cină. Sărbătorim ziua copiilor. Au facut deja patru ani. Doamne, opreşte timpul, ca să simt viaţa!
Vineri
M-am trezit mai greu, pentru că aseară am stat pana tarziu la discutii. Am vorbit despre integrarea copiilor cu disabilitati in scolile din Italia si respectiv la noi, despre plecarea cumnatei mele in Marea Britanie, cu intreaga familie, despre ce se intampla in mediul politic de acolo, despre atentatul de la Istanbul, despre Ilan Shor si Vlad Filat, despre musulmani in Europa si despre toate si toti. Dimineata ma grabesc sa ies din casa, dar sotul ma roaga insistent sa-i calc camasa din in, ma supar un pic pe el, caci ma sufoc pe asa timp sa calc, dar ii calc, nu am de ales. Va fi si azi cald. Merg spre serviciu, fac pana la Telecentru 50 de minute cu troleibusul, timp in care citesc stiri . Mergem cu echipa de filmare la Tareuca Rezina la seceris. In masina toti tac, e sfarsit de saptamana de lucru, iar oboseala da tarcoale. Cameramanul ma intreaba cand iesim in concediu, ii reamintesc a mia oara ca in august, el sarcastic imi raspunde: Ce prosti mai filmeaza pe asa caldura? Eu ii raspund : Toata lumea.