Născut în Kettering, Anglia, în 1964. Căsătorit de 25 de ani, are 3 copii. A activat în Orientul Mijlociu și Africa de Nord în calitate de economist sectorial principal al Băncii Mondiale, cu sediul la Washington. A publicat numeroase lucrări de cercetare cu privire la agricultură, impactul războiului din 2006 în Liban, eficiența energetică și regiunile mai puțin dezvoltate. Este autorul principal al lucrării „Locații sărace, oameni înfloritori: cum pot depăși Orientul Mijlociu și Africa de Nord disparitățile spațiale” (2010). A fost director al Băncii Mondiale pentru Republica Kârgâză și Turkmenistan (2010-2014). Din august 2014 este director al Băncii Mondiale pentru Moldova. Are diplome în economie de la universitățile din Cambridge și Londra, un doctorat în economie la Universitatea din Londra și o diplomă în Business Administration de la Edinburgh Business School.
Luni
Mi-am sărutat la plecare soţia, am părăsit Tunbridge Wells şi m-am îndreptat cu maşina, pe o ploaie grea cu vânt rece, spre Aeroportul Gatwick. Îmi place această parte a Angliei, este atât de verde şi frumoasă, și deși n-am trăit niciodată aici, e cel mai apropiat loc față de ceea ce numesc eu o casă. Pe șosea am văzut cîteva afișe care îndemnau oamenii să voteze pentru plecarea din Uniunea Europeană, și mi-am dat seama că ceva înspăimântător poate fi făcut să pară banal numai prin forța repetiției
Rătăcindu-mă ca de obicei prin sistemul de străzi cu sens unic din East Grinstead, parchez la un supermarket de unde cumpăr câteva produse dintre puţinele pe care Anglia le face mai bine decât Moldova: pâine integrală şi unt de arahide.
La Aeroportul Gatwick descopăr că firma de la care am închiriat maşina are o taxă obligatorie de 50 de dolari pentru combustibil, deşi am condus doar 150 de kilometri. Dar bărbatul originar din Punjab din spatele tejghelei a fost atât de răbdător la supărarea mea că pînă la urmă nici nu mi-a mai păsat.
La aeroport simt nevoia să deschid poşta electronică de la Banca Mondială. Muşchii mi se încordează şi pulsul devine mai rapid.
În avionul companiei aeriene ucrainene spre Kiev lucrez cât îmi permite iPad-ul, după care mă uit la un video despre un cântăreţ folk, Doug Seegers, care pleacă în Suedia. Mă întreb dacă toți suedezii ăștia, cu incluziunea lor socială și cu fabulosul lor sistem de asigurări sociale, pot avea cu adevărat ceva în comun cu un fost vagabond care cântă despre singurătate și lipsa unui adăpost.
La aeroportul de la Chişinău îi permit ca de obicei şoferului de taxi să aleagă limba de comunicare. De data e româna. Ajung acasă obosit şi înfometat, la zece seara, și gust untul de arahide. E prea dulce.
Marţi
Zece întîlniri azi: Agenţia de cooperare elveţiană, Cancelaria de Stat, preşedintele Parlamentului Candu, un grup de donatori, echipa noastră care lucrează în domeniul sănătăţii, ministrul de finanţe Armaşu, contabilii din oficiul nostru, după care moderez o videoconferință de evaluare a proiectului de raport privind adaptarea la schimbările climaterice.
E o zi de lucru obișnuită, nu doar pentru că şedinţele par să nu s emai termine, dar pentru că cuvântul „reformă” este repetat de sute şi sute de ori, de obicei sub formă de întrebări. Va reuşi acest guvern să aplice reforma? Se poate el reforma?
De exemplu, există vreun interes politic pentru a trece de la un sistem fragmentat și improvizat de aprovizionare cu apă în zonele rurale la un program integrat? Poate fi restructurată agenția forestieră Moldsilva? Dar Apele Moldovei? Va reorganiza guvernul reţeaua de spitale? Ce parte a programului anticorupţie și de sub controlul guvernului? Și așa mai departe.
Echipa noastră care lucrează în domeniul schimbărilor climaterice a făcut un studiu remarcabil, a calculat cât de mult ar putea beneficia economic Republica Moldova de pe urma măsurilor de adaptare la schimbările climaterice cu investiții în protecţia împotriva inundaţiilor, conservarea solului, irigarea terenurilor agricole şi liziere de protecție. E ceva chiar inovativ, pentru că economia schimbărilor climaterice se referă de obicei mai mult la pierderi economiei decât la câștiguri. Au calculat și care ar fi rata amortizare a investiţiilor. Ca de obicei, proiectul de raport este prea lung şi tehnic, dar au spus că-l vor reduce la 40 de pagini.
Ajung acasă puțin înainte de 10 seara, sînt prea obosit să gătesc, așa că mănânc din nou pâine şi unt de arahide. Fiul meu Leo, care are 21 de ani, spune că dieta mea e dezechilibrată. Îl asigur că am mâncat un prânz cum trebuie.
Miercuri
Fac documentația pentru angajarea unui nou specialist în comunicarea la biroul nostru de la Chișinău. În opinia mea comunicarea cu publicul e mai importantă pentru Banca Mondială în Moldova decât în alte ţări. Toţi vor să cunoască opinia Băncii Mondiale cu privire la diverse politici. Probabil cel mai plăcut moment în Moldova a fost atunci când cineva s-a apropiat de mine într-o cafenea şi mi-a mulțumit pentru un articol al nostru despre corupţie.
După prânz mă întâlnesc cu funcţionari ai Uniunii Europene care au venit de la Bruxelles. Sînt de la Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare și analizează ce asistenţă financiară ar putea acorda UE Republicii Moldova. Îmi vine foarte greu să decid cât de mult pot să le spun şi cât să rămână confidenţial.
Am o mulţime de solicitări de şedinţe şi nu pot să le accept decât pe cele cu adevărat utile. După ce am refuzat una politicos, primesc acest sfat: „Nu vreau să știu ce doriți, și nici nu vă cer vreun sfat, sînteţi angajat de Banca Mondială ca să vă faceți treaba, așa că făceți-vă treaba. E neplăcut să vorbeşti cu cineva ca dumneavoastră. Sper foarte mult să vă schimbați atitudinea, pentru a reuși mai multe lucruri care vă vor face fericit”.
Joi
Sunt invitat la reședința ambasadorului UE Pirkka Tapiola la o cină de rămas bun pentru Marius Lazurca, ambasadorul României. Mâncarea este excelentă. Timp de patru ore vorbim despre identitate: moldovenească şi britanică. Le spun că copiii mei sunt englezo-francezo-africano-evrei-polonezi, că sînt plictisit de aceste discuții fără sfîrșit identitate istorică și că trebuie să lăsăm generaţia următoare să-şi trăiască prezentul.
Când ajung acasă, feciorul mă întreabă: „Ce fel de cină mai este şi asta care durează până la miezul nopţii?”.
Vineri
O noapte de delir, căldură tropicală, visuri fragmentate. Nu pot să mă gândesc decât la cei trei copii ai mei adolescenți care vor trebui să-şi caute primul loc de muncă într-o ţară în recesiune.
Minunata mea colegă Victoria Levin își prezintă studiul despre cum se descurcă tinerii pe piaţa muncii. Sînt uimit în mod special de un grafic: fetele lucrează în sectoare unde sînt plătite mai prost decât băieţii, pentru că acelea sînt sectoarele la care aspiră. Reflectez asupra necesităţii de a-i educa pe copii să fie ambițioși de mici.
Să fiu sincer, mintea mea este doar pe jumătate azi la lucru, cealaltă jumătate e în Marea Britanie, la rezultatele referendumului. Caut tot timpul știri pe Google din Marea Britanie, de parcă m-aş aştepta să aflu că nu s-a întâmplat de fapt nimic.
Dau un interviu video despre pensiile în Republica Moldova. În 1995 moldoveanul mediu se putea aștepta la o pensie care să constituie 45% din câştigurile lui. Acum nivelul e de 27% și în 2030, dacă sistemul nu e reformat, va ajunge la 14%. Ridicarea vârstei de pensionare ar schimba situația.
Fiul meu și cu mine ne petrecem seara în satul Donici, în vizită la un diplomat suedez. Comunitatea suedeză sărbătorește solstiţiul de vară. Avem cântece, cârnaţi şi foarte mulţi prieteni buni.
Sâmbătă
Am șansa să petrec mai mult timp cu fiul meu, după o săptămână foarte încărcată în care l-am neglijat. Îl duc la frizer şi e atât de mulțumit de cum a fost tuns, că îşi face un selfie pentru a-l arăta frizerilor din Anglia. Lăsăm mâncarea cumpărată de la supermarket în cămară și luăm cina la un restaurant mexicani. E sezonul zmeurei, fructul preferat al fiului meu. Seara găsesc petiția online care cere parlamentului britanic organizarea unui al doilea referendum. O semnez și o trimit tuturor prietenilor mei.
Sînt ușor de distras. Pagina mea de Facebook se umple cu postări despre Brexit, de parcă oamenii abia acum încep să înțeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat. Unii vorbesc despre economie, alţii despre xenofobie.
Trebuie să calc rufe spălate timp de două săptămâni. Fac asta ascultând la BBC emisiunea mea preferată „In Our Time”. Fiecare emisiune este despre un subiect istoric anume. Astăzi se vorbește despre the Great Exhibition [prima expoziție universală, care a fost organizată la Londra în 1851].
O oră în sala de sport pentru a arde caloriile, fructe şi legume proaspete de la excelenta piaţă din Buiucani, fac o tocană de porc cu legume şi învăţ un nou cântec la chitară. „Stormy Weather” [vreme furtunoasă] pare un cântec foarte potrivit pentru această săptămână.