Linkuri accesibilitate

Donald Tusk: liderii a 27 de țări din UE se vor întâlni în septembrie la Bratislava pentru a discuta viitorul organizației după ieșirea Marii Britanii


Președintele Consiliului European, Donald Tusk, spune că liderii a 27 de țări din Uniunea Europeană se vor întâlni în septembrie la Bratislava pentru a discuta viitorul organizației după ieșirea Marii Britanii. Premierul britanic nu va fi invitat. Slovacia va prelua președinția rotativă a UE în a doua jumătate a anului. Vorbind la Bruxelles, unde are loc un Consiliu European de două zile, Tusk a spus că summit-ul va avea loc abia în septembrie pentru că nu ar fi bine ca liderii UE „să se grăbească cu reformele”. El a repetat pe de altă parte că Londra ar trebui să declanșeze cât mai curând procesul ieșirii din UE în baza articolului 50 din Tratatul de la Lisabona. O chemare similară a făcut Olanda, care deține încă președinția UE.

XS
SM
MD
LG