Linkuri accesibilitate

Israelul și Turcia au anunțat un acord de reconciliere


Israelul și Turcia au anunțat un acord de reconciliere menit să pună capăt unei dispute de șase ani. Aflat la Roma, premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus luni că acordul va aduce „stabilitate” în regiunea frământată a Orientului Mijlociu. Omologul său turc Binali Yildirim a făcut un anunț simultan la Ankara. Relațiile între cele două state aliate s-au înrăutățit în urmă cu șase ani, când un raid naval israelian a ucis nouă turci la bordul unei nave care încerca să spargă blocada israeliană a Fâșiei Gaza, teritoriul palestinian controlat de mișcarea radicală Hamas. Potrivit acordului anunțat astăzi, cele două țări își vor relua relațiile diplomatice depline. Israelul va plăti compensații în valoare de 20 de milioane de dolari și va permite Turciei să desfășoare o serie de programe umanitare în Fâșia Gaza. Acordul a fost salutat de secretarul general ONU, Ban Ki-moon, care a spus că este „un semnal de speranță pentru stabilitatea regiunii”.

XS
SM
MD
LG