Linkuri accesibilitate

Fotbal şi literatură


„La fotbal şi la literatură toată lumea se pricepe”, am auzit de atâtea ori această vorbă, încât mai s-o cred şi eu. Recunosc însă că nu mă pricep la fotbal, astfel că atunci când mă uit la Euro 2016, ciulesc urechea şi la comentariile specialiştilor. Probabil că nici la literatură nu-s chiar priceput, de vreme ce trag cu ochiul şi la textele critice, şi la dezbaterile de idei din presa de specialitate. În plus, ori de câte ori încep un proiect nou, mă încearcă fiori de debutant – vorba vine: am… Trakl!

Textul de faţă nu face decât să confirme, odată în plus, această nepricepere – am privit, cu ochi mari (cât poarta goală!) de admiraţie jocul câtorva echipe „mici”, dintre care unele tocmai îşi făceau debutul la un campionat european. Nepriceput cum sunt, am aplaudat de două ori echipa Islandei, care a făcut un egal cu temuta Portugalie, şi un alt egal cu Ungaria (care a alergat mult înainte să egaleze, în ultimele minute ale meciului). Nu mai puţin ambiţioasă s-a dovedit şi echipa Albaniei, învinsă de Elveţia la limită, după eliminarea unui jucător în minutul 36, apoi de Franţa în minutele de prelungire ale meciului, după ce a jucat de la egal la egal două reprize, şi care în cele din urmă a bătut naţionala României cu 1 : 0. Ce să mai vorbim despre naţionala Ţării Galilor, ieşită învingătoare într-o grupă cu Anglia, Slovacia şi Rusia?!

Trecând pe celălalt teren, al literelor, mi-am amintit că aşa micuţă cum este (cca 300.000 de locuitori), naţiunea islandeză a dat lumii un laureat Nobel, în 1955, pe Halldor Laxness, autor al romanului Sub gheţar (pe care l-am şi prezentat la „Carte la pachet” pe 1 septembrie 2014). Ceva mai mare, Albania se face cunoscută în primul rând graţie lui Ismail Kadare (n. 1936), de cel puţin două decenii în cărţi pentru obţinerea Nobelului.

Altminteri, făcând o „lectură paralelă” a listei echipelor naţionale de la acest Euro 2016 şi a listei de laureaţi Nobel pentru Literatură, constat că doar două naţiuni lipsesc pe cea din urmă: Albania şi, parţial, România (de ce parţial? fiindcă Herta Müller este totuşi originară din România); cât priveşte Ţara Galilor, Irlanda de Nord, Slovacia şi Croaţia, ei bine acestea fac sau, în cazul ultimelor două, făceau parte din Marea Britanie, Cehoslovacia sau Iugoslavia, la momentul acordării prestigiosului premiu unor autori provenind din respectivele naţiuni.

Ce-ar fi de spus, înainte de a intra la vestiare?

Vorba clasicului: scrieţi băieţi! Şi/sau, bateţi mingea – şi una şi alta, cu cap…

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG