Linkuri accesibilitate

Andrian Candu a intentat un proces de calomnie postului Jurnal TV


Presa moldoveană relatează că spicherul democrat Andrian Candu a intentat un proces de calomnie postului Jurnal TV, solicitând despăgubiri de 30 de mii de euro. Este primul proces din ultimii ani în care o instituție de presă este acționată în judecată de un demnitar de asemenea rang. Candu spune că televiziunea controlată de rivalii săi politici, Victor și Viorel Țopa, i-ar fi lezat onoarea, demnitatea și reputația profesională în luna februarie. Potrivit portalului bizlaw.md, Judecătoria Centru care examinează dosarul a cerut opinia Curții Supreme de Justiție despre cum ar trebui să procedeze, pentru că spicherul n-a respectat procedura. Legea prevede că persoana care se consideră lezată trebuie să ceară mai întâi instituției media să publice o dezmințire, dar Candu s-a plâns direct instanței.

XS
SM
MD
LG