Linkuri accesibilitate

Un documentar de televiziune german îl acuză pe ministrul rus al sportului de implicare în cazurile de dopaj


Televiziunea germană ARD, prima care a dezvăluit amploarea dopajului în Rusia, spune că ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko, a fost implicat direct în ocolirea interdicțiilor și acoperirea trișărilor. Oficialul rus a reacționat, declarând că scopul unui nou documentar al televiziunii germane ar fi să influențeze Asociația Internațională a Federațiilor de Atletism (IAAF), care va decide, pe 17 iunie, dacă atleții ruși pot participa la Jocurile Olimpice de la Rio. În documentar, ARD spune că are documente care demonstrează că Mutko a acoperit picarea unui test antidoping de către un fotbalist rus și le-a permis să-și continue activitatea câtorva antrenori de atletism, care fuseseră pentru implicare în acțiuni de dopaj. Atletismul rus se confruntă cu o criză majoră, ca urmare a unui raport dat publicității la sfârșitul anului trecut, care dezvăluia existența unui „dopaj organizat” în Rusia și care a dus la suspendarea sportivilor ruși de la competițiile internaționale.

XS
SM
MD
LG