Linkuri accesibilitate

Cum e mai bine pentru Marea Britanie: înăuntrul Uniunii Europene sau în afara ei?


Drapelul Marii Britanii și al Uniunii Europene pe o clădire în spatele unui semn de ciculație care spune „sens unic”, Reuter, Londra, 17 februarie 2016.
Drapelul Marii Britanii și al Uniunii Europene pe o clădire în spatele unui semn de ciculație care spune „sens unic”, Reuter, Londra, 17 februarie 2016.

Ieșirea din Uniunea Europeană ar fi un pas foarte mare, dar rămâne de văzut dacă asta va elibera cu adevărat țara, sau doar o va condamna la ruină economică.

Premierul Marii Britanii David Cameron face parte din tabăra celor care susțin rămânerea țării sale în Uniunea Europeană. El i-a acuzat deunăzi pe cîțiva din tabăra opusă, a celor care vor ieșirea - unii dintre ei membri ai propriului său partid, cel conservator -, că răspîndesc neadevăruri și erori factuale în campania legată de referendumul din 23 iunie, când britanicii trebuie să aleagă dacă țara lor rămâne sau nu în Uniunea Europeană.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:21 0:00

Vorbind marți la o conferință de presă David Cameron a spus că aceia care fac campanie pentru părăsirea Uniunii Europene apelează la neadevăruri pentru a-i convinge pe oameni să facă un pas în necunoscut, și le-a cerut alegătorilor să nu ia decizia ca țara lor să părăsească Uniunea Europeană și să aducă pagube economiei britanice bazîndu-se pe informațiile false pe care le primesc.

Cameron a răspuns astfel afirmațiilor făcute de aceia care doresc părăsirea blocului pan-european - între ei fostul primar al Londrei Boris Johnson și actualul ministru al justiției Michael Gove, ambii membrii de frunte ai Partidului Conservator - care au afirmat că dacă rămâne în Uniune, Marea Britanie va trebui, între altele, să plătească mai mult la bugetul comunitar și să contribuie la ajutarea financiară a economiilor cu probleme din zona euro:

„Când ei spun că sîntem obligați să salvăm țările din zona euro, eu știu că nu e adevărat și știu că e important să spun clar că nu e adevărat. Când ei spun că am renunțat la dreptul de veto, eu știu că nu e adevărat, și trebuie să le spun oamenilor că nu e adevărat. Când ei spun că bugetul poate fi mărit împotriva voinței noastre, eu știu că nu e cazul, am stat la aceeași masă cu alte 27 de țări timp de șase ani de zile”.

Premierul Marii Britanii a adăugat că el e primul care poate să spună că Uniunea Europeană e plină de imperfecțiuni, că poate fi foarte frustrantă, și că uneori îl înnebunește, cum a afirmat într-un program al televiziunii Sky.

Asta nu înseamnă însă, a continuat Cameroan, că Uniunea trebuie să-i înnebunească pe toți britanicii astfel încît aceștia să înceapă să facă greșeli factuale cu privire la ce anume au de înfruntat dacă rămân:

„Nu eu trebuie să spun de ce fac ceilalți aceste erori factuale și greșeli. Dar eu sînt acela care trebuie să atrag atenția că e un moment important al campaniei. Nu luați o decizie bazîndu-vă pe o informație falsă. Acesta cred că e mesajul clar de astăzi.”

Ultimele sondaje de opinie sugerează că britanicii sînt împărțiți în două tabere relativ egale când vine vorba de referendum.

Partidul UK Independence, care a cîștigat ultimele alegeri europene, și a primit aproape 4 milioane de voturi la alegerile generale din luna mai, face campanie pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană. Cam jumătate din conservatorii din parlament, cinci membri ai cabinetului și cîțiva laburiști sînt și ei în favoarea ieșirii.

Ei cred că Marea Britanie e ținută pe loc de Uniunea Europeană, despre care spun că impune prea multe reguli și cere milioane de lire sterline pe an taxă de membru dând foarte puțin în schimb. Ei vor e asemenea ca țara lor să preia înapoi controlul total al granițelor, și reducerea numărului oamenilor care vin în Marea Britanie să trăiască și/sau să muncească, pentru că unul din principiile fundamentale ale Uniunii Europene este libera circulație.

În tabăra celor care doresc ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană se află premierul David Cameron, care are sprijinul a 16 din membrii cabinetului său.

Partidul Conservator a promis să rămână neutru, iar Partidul Laburist, Partidul Național Scoțian, Plaid Cymru (adică Partidul Țării Galilor) și liberal-democrații sînt toți în favoarea rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană.

Un lucru susținut pe plan internațional și de președintele Statelor Unite Barack Obama și de alte țări membre în UE cum ar fi Franța și Germania.

Cei care fac campanie pentru rămânerea în Uniunea Europeană spun că Marea Britanie are numai de cîștigat din asta - în primul rînd pentru că poate exporta produse cu ușurință în celelalte state membre, în timp ce fluxul de imigranți, care sînt majoritatea tineri și dornici de muncă, alimentează creșterea economică și ajută la plata serviciilor publice.

EI cred de asemenea că statutul Marii Britanii în lume ar avea de pierdut de pe urma ieșirii, și că din punctul de vedere al securității această țară are mai mult de cîștigat făcînd parte din clubul celor 28, decît ieșind din el.

Deci, pînă la urmă, cum e mai bine pentru Marea Britanie: înăuntrul Uniunii Europene, sau în afara ei?, se întreabă analiștii de la BBC.

Și tot ei răspund: depinde de unde privești lucrurile.

Ieșirea din Uniunea Europeană ar fi un pas foarte mare, cu siguranță mult mai important decît cine cîștigă alegerile generale, dar rămâne de văzut dacă asta va elibera cu adevărat țara, sau doar o va condamna la ruină economică.

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

XS
SM
MD
LG