Discursul rostit de Donald Tusk, în Luxemburg, la întrunirea liderilor dreptei, va intra în istorie, fie ca strigătul care a readus Europa la realitate, fie ca predică tîrzie și fără rost. Tusk a atins precis lucruri demult vizibile. Mai întîi, izolarea nepermisă și bolnăvicioasă a elitelor europene. Ca de atîtea ori în istorie, un ideal a luat locul politicii, și-a orbit susținătorii și a trecut în utopie. Ideea Europei Unite a devenit un fetiș. Utopia revenit și a exclus realitatea. Liderii UE au decis că națiunile sînt depășite și pot fi remodelate ca un aluat docil. Liderii europeni au decis, de asemenea, că dezbaterea și lupta de idei sînt formule demodate, de vreme ce toată lumea e datoare să fie de acord cu proiectele elitei. Restul a venit de la sine. Liderii europeni au continuat să împingă înainte proiect după proiect de unificare: politică, monetară, economică, fiscală și, mai nou, militară. Experiența traumatică adusă în Sudul Europei de moneda euro a lăsat indiferente elitele. Un val de dogmatism a acoperit toate discursurile și deciziile luate de birocrați numiți și nu aleși.
Tusk nu a amintit-o, dar ideea cea mai toxică degajată de elitele politice a fost confuzia repetată între Uniunea Europeană și Europa. Ideea după care UE e actuala formă de organizarea unei mari părți a spațiului european a fost interzisă. În locul ei, a apărut dogma după care UE e un corp divin intangibil. Pe scurt: nu UE e o creație a Europei ci invers.
Elitele UE au trecut, astfel, prin experiența clasică a partidelor și mișcărilor care se auto-sanctifică. Tot nerostită de Tusk, dar reală și gravă e ideea după care europenii trebuie să fie auomat de acord cu migrația în masă și cu alterarea propriei culturi. Tusk s-a apropiat de această temă în cel mai curajos punct al discursului lui. El a notat vidul valoric, acel gol pe care nenumărați europeni îl resimt și îl vor eliminat.
Tusk a invocat valorile creștine și a devenit, astfel, primul lider de sistem european care revine la reperele spirituale ale Europei creștine. Pînă la discursul lui Tusk, regula UE spunea că Europa nu mai are nevoie de creștinism, iar adepții valorilor creștine sînt un trib rămas în urmă și jenant pentru fața Europei moderne. Tusk a spart gheața și a reabilitat dimensiunea creștină a Europei, dar lucrurile nu se vor opri aici. Presiunea asupra eticii europene și asupra stabilității de caracter a individului vine și va continua să vină dintr-o mie de –isme paroxiste și militante. Apelul lui Tusk nu va rămîne necriticat, dar chiar așa libertatea ca acțiune critică a gîndirii a făcut primul pas înainte, după o încremenire care a adus Europa în pragul asfixiei. Sau, poate, dincolo de el. Nu vom știi asta decît dacă acceptăm că Europa trebuie să-și reamintească din ce crește libertatea. Eliberarea Europei trece prin spiritul pregătit să recunoasă adevărul.