Linkuri accesibilitate

Trupele de reacție rapidă ale NATO „la 360 de grade”


La summitul din Ţara Galilor de acum doi ani, NATO a decis crearea unei forţe rapide de intervenţie din mii de militari care să poată ajunge cât mai repede, în caz de urgenţă majoră, în orice zonă a Alianţei.

Trupele de reacție rapidă ale NATO „la 360 de grade”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:44 0:00
Link direct

Iar pentru a cuantifica efectele măsurii, în ajunul următorului summit al Alianţei ce se va ţine în iulie la Varşovia, NATO a organizat în Polonia o serie de manevre prin care să testeze capacitatea acestor forţe.

Numit „Brilliant Jump 2016”, cel mai recent asemenea exerciţiu desfăşurat săptămâna trecută în nord-vestul Poloniei a avut drept scop să demonstreze capacitatea Alianţei de a deplasa, timp de doar câteva zile, oameni şi armament din Spania, Albania şi Marea Britanie, atât cât să fie suficient pentru a dezamorsa o imaginară situaţie de criză în statul învecinat cu o Ucraină confruntată de doi ani cu agresiunea rusă.

Generalul Salvadore Farina (stânga)
Generalul Salvadore Farina (stânga)

Vorbind la încheierea exercițiului, generalul italian Salvadore Farina, care conduce unitatea din Brunssum, Spania, a aşa-numitului „Vârf de lance” (Very High Readiness Joint Task Force – VGTF), care a fost dislocat pe durata exercițiului în Polonia, a declarat că NATO dispune în acest moment de un instrument extrem de rapid şi eficient pentru a răspunde diverselor forme de ameninţări venite din diferite părţi ale lumii:

„VJTF reprezintă un instrument care poate fi utilizat la 360 grade. Nu e pentru Nord, Est sau Vest, ci poate fi lansat oriunde e nevoie şi poate desfăşura operaţiuni pentru a combate orice tip de ameninţare, inclusiv cea pe care o reprezintă gruparea ISIS. Vorbim de o capacitate de lansare de 48 de ore. Pentru ca întreg sistemul să ajungă din Spania în Polonia, bunăoară, e nevoie de doar 4 zile. Cred că noi ne-am îndeplinit angajamentul asumat, ba chiar am fost mai rapizi decât ni s-a cerut.”

Fostă membră a Pactului de la Varşovia, acum aliată NATO, Polonia insistă după anexarea Crimeii de către Rusia, alături de ţările baltice, pe desfăşurarea de trupe şi personal militar permanent NATO în ţările est-europene, numai că Alianţa nu s-a decis deocamdată la un asemenea gest ce ar putea stârni neplăcere la Moscova. Printre militarii polonezi cu care am discutat în timpul acestui exerciţiu, puţini vor să discute subiectul. Generalul Van Griensven este unul din militarii NATO care a acceptat:

„Dacă vă uitaţi la evoluţiile din ultimii ani, veţi vedea că există o reală ameninţare. Uitaţi-vă ce face Federaţia Rusă cu ţările din vecinătatea sa. E firesc că polonezii, românii, balticii să fie puţin nervoşi din cauza asta. Şi desigur, este de datoria aliaţilor, a NATO să-i sprijine. Deci, dacă ne uităm la cum se comportă Federaţia Rusă în acest moment, e limpede că trebuie să fim pregătiţi să intervenim dacă va fi necesar şi când va fi necesar. De asta NATO desfăşoară acum acest proces de adaptare noilor ameninţări.”

Brilliant Jump 2016 va fi urmat, în câteva săptămâni, de un exerciţiu de o amploare mult mai mare, numit Anakonda, cu participarea a 26.000 de militari şi care se va ţine în Polonia chiar în ajunul summitului NATO pe care îl va găzdui. Pentru Alianţă, important este şi de a atinge un nivel cât mai înalt de interoperabilitate între unităţi venite din atâtea ţări, precum şi de a testa utilizarea simultană a armelor şi echipamentelor provenite din dotarea mai multor armate.

XS
SM
MD
LG