Linkuri accesibilitate

Guvernul Moldovei a confirmat interzicerea exportului de masă lemnoasă


Guvernul Moldovei a confirmat interzicerea exportului de masă lemnoasă într-o încercare de a opri distrugerea pădurilor țării inclusiv prin defrișări ilegale. Radio Chișinău a relatat că guvernul a aprobat astăzi în mod repetat moratoriul pe o perioadă nedeterminată propus de Ministerul Mediului. El fusese aprobat deja în aprilie, dar Ministerul Economiei a cerut atunci rediscutarea lui, pentru a înlătura neclarități legate de re-exportul lemnului. Moldova este unul din cei mai mari exportatori de lemn în raport cu suprafața sa și în același timp una din țările europene cele mai lipsite de păduri. Mișcarea Ecologistă din Moldova a salutat interzicerea exporturilor și a avertizat că noile măsuri trebuie aplicate riguros.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG