Linkuri accesibilitate

Când trebuie văzută Crimeea și cum am făcut 24 de ore de la Constanța la Cetatea Albă (3)


Autobuzul care m-a adus din Galați nu a oprit la Cetatea Albă, prima escală ucraineană de pe traseul meu.

Cetatea Alba, 2016, mozaic din perioada sovietică
Cetatea Alba, 2016, mozaic din perioada sovietică

Am ratat, deci în vreme ce dormeam chircită, pe două scaune și vârâtă în sacul de dormit, orașul pe care ucraineni îl numesc Belgorod Dnistrovkiy, cu toate că-i spusesem șoferului unde vreau să cobor. M-am trezit cu o oră înainte de Odesa, când afară se făcuse lumină de ceva vreme. Americanii din fața mea vorbeau între ei despre câte grivne intră într-un dolar, iar bărbatul din Kiev îi sfătuia unde să schimbe valuta, pentru a fi în siguranță.

Intru în vorbă și îl întreb dacă acum, după ce Crimeea e controlată de Rusia, mai merg acolo. Îmi spune că obișnuia să-și petreacă două vacanțe pe an în peninsulă, una primăvara, pentru că atunci e cel mai frumos în Crimeea, când totul e înflorit și mirosul de trandafiri e peste tot și alta toamna, când pleacă turiștii. Acum, însă, nu are de gând să cheltuie bani acolo, fiindcă în acest fel i-ar finanța pe ruși, ceea ce nu-și dorește. Crimeea e a lor, fără doar și poate, spune el, dar nu e corect felul în care au pus mâna pe ea: „un referendum făcut în condiții normale ar fi avut același rezultat, fiindcă rușii sunt majoritari acolo și își imaginează că sub Moscova le va fi la fel de bine ca pe vremea sovieticilor” pentru că „cei care au trăit atunci au amintiri frumoase, legate de tinerețea lor, dar nu-și dau seama că le va fi la fel de greu cum le-a fost când erau sub ucraineni”. Bărbatul din Kiev îmi vorbește despre iluziile rușilor din Crimeea, care n-ar înțelege că „nu mai pot fi nici tineri, nici frumoși, nici la fel de sănătoși”.

Ajunși în Odesa, americanii își dau jos din portbagaj două geamantane solide, destul de mari, și pleacă să caute un taxi. Cu ajutorul kieveanului găsesc repede un microbuz care mă întoarce la Cetatea Albă în două ore.

Ajung acolo în jur de ora 14 și dinspre gară, găsesc relativ repede așa zisul hotel pe care l-am rezervat. E o casă mai mare, cu multe firme agățate de ea, cu un salon de coafură și un magazin care vinde piese auto. La poartă o sonerie, deasupra căreia o săgeată indică „hotel”. Apăs și după o vreme cineva îmi deschide. Intru într-o curte nu prea mare în care o femeie întinde niște rufe. Mă gândesc că am greșit și arăt probabil destul de contrariată.

Cetatea Alba, Ucraina, 2016
Cetatea Alba, Ucraina, 2016

Îi spun de ce-am venit, dar nu prea ne înțelegem. În cele din urmă apare un tânăr, băiatul familiei, care mă conduce într-o cameră spațioasă la etaj, lângă care mai erau încă vreo cinci aranjate identic. După cât praf se vede pe podea, n-au mai făcut curat din sezonul trecut. Nu fac mofturi, fiindcă sunt plecată din Constanța de exact 24 de ore. În baie apa caldă nu e destul de caldă, toaleta nu funcționează și cu excepția unui cuier și a unui taburet nu e niciun loc unde să așezi ceva.

Călătoriile Sabinei: spre Kurdistan, pe urma conflictelor de lângă noi


Există o axă a conflictelor și a revanșelor istorice care are o continuitate mai lungă de 2000 de ani. De la Marea Neagră, prin Turcia, spre regiunea kurdă întinsă pe mai multe țări și până în Georgia, Armenia și Azerbaidjan, drumurile militarilor s-au întretăiat mereu cu cele ale comerțului. În toată această regiune, Rusia, Turcia și Iranul se luptă pentru influență, iar Occidentul se străduiește, fără prea mult succes, să aducă democrația liberală.

În august 2021, am plecat în călătoria mea solitară, pentru a înțelege mai bine de ce hărțile nu se suprapun peste geografia oamenilor, până unde merge candoare și de unde începe ura.

Un proiect Black Sea Trust, susținut de Radio Europa Liberă Moldova și Freedom House România.

XS
SM
MD
LG