Născut la 18 iunie 1984, la Pîrjolteni, raionul Călărași. Licențiat în Inginerie, Antiincendiu și Protecție Civilă la Universitatea Tehnică din Moldova. A absolvit cursul de masterat la aceeași Facultate. A activat din 2008 în cadrul Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI în calitate de pompier al serviciului de gardă, inspector, specialist superior în domeniul supravegherii normative în construcții. Activează ca inginer de instalații automate de prevenire și stingere a incendiilor în cadrul biroului de proiectare Secom Proiect. Din anii liceului practica jocul de rugby, inclusiv cu prezențe în naționala de seniori.
Luni
Îmi fac gimnastica de dimineață în timp ce ascult, la radio, emisiunile Europei Libere și cea a RFI România.
După micul dejun plec la serviciu. Prind un ambuteiaj care mă ține cam 35 de minute. Și vineri am pierdut o bună bucată de zi în ambuteiaj. Se spune că motivul ar fi reparația bd. Ștefan cel Mare dar, ajungând în dreptul arterei principale, nu am depistat utilaje grele sau muncitori numeroși. Doar gropi, șanțuri, tăieturi în asfalt, șoferi nerăbdători și niciun polițist. Sunt dezamagit. Din păcate fluidizarea traficului în Chișinău, împreună cu locurile de parcare, rămîn a fi doar promisiuni electorale. Totodată îmi stăruie un gând: cum reușesc capitalele europene, cu străzi istorice înguste, cu piste pentru bicicliști și mult mai multe mașini să organizeze un trafic rutier prietenos?
Pe la amiaza am o ședință de lucru la un birou de proiectare de stat. Constat că Institutul posedă multe resurse, atât umane cît și materiale, dar randamentul e mic. Se discută îndelung despre soluții care se impun odată cu progresul tehnologic dar, care nu pot fi acceptate pentru că contravin documentelor normative moștenite din perioada sovietică, cu un alt tip de economie, alte materiale de construcție și utilaje. Situația e blocată pentru că normele impun soluții mult prea costisitoare iar beneficiarii îndeamnă la modernizare și economie. Nimeni nu își asumă responsabilitatea. Toți sunt nervoși.
Lucrez pînă seara târziu.
După serviciu merg în parc să alerg. E un exercițiu bun pentru sănătate atât fizică cât și psihologică.
Seara navighez fără un scop pe internet.
Marți
Mă trezesc obosit. Aseară am stat prea mult în fața computerului.
Descopăr că nu este apă, nici caldă, nici rece, iar asta mă irită. Mă întreb dacă s-o fi spart toate țevile concomitent sau pentru cineva era mai ușor să le deconecteze pe toate, fără să se gândească la miile de chișinăueni care se pregătesc să meargă la grădiniță, școală, serviciu. Fac puțină gimnastică.
După micul dejun plec la serviciu iar acolo am parte de o altă surpriză neplăcută – nu este energie electrică. Decid să-mi fac ordine în agendă. Între timp mă gîndesc la străinii care vizitează țara noastră. Ce părere își fac? Ambuteiaje, drumuri veșnic în reparație, pene de lumină și apă, acte normative neprietenoase... S-ar crea o senzație de necunoscut, sălbatic. Tind să înțeleg de ce nu se înghesuie să dea buzna investitorii străini.
Ziua de lucru e monotonă, în schimb, reușesc să fac mult lucru. Aștept cu nerăbdare ora 19.30 ca să merg la antrenamentul de rugby. E o seară minunată de primăvară. Din parc ne acompaniază frumos cîntecul unei păsări enigmatice.
În drum spre casă mă gîndesc că nu suntem un popor sportiv. Nu avem cultura sportului în familii. Nu avem piste pentru alergat sau pentru biciclete, nu avem stadioane naționale, nu avem campionate care să ne țină cu inima la gură în acest sfîrșit de sezon, nu avem echipe naționale pentru care să cântăm imnul copleșiți de emoții și care să ne unească sub aceleași culori. Dar cel mai grav, am impresia că nu avem o idee națională, care să ne adune pe toți, să ne unească. Deocamdată dinamica e inversă. Ne întrecem la polazirarea societății pe criterii de geopolitică, apartenență, istorie, etc.
Seara, în pat, mă gîndesc că ziua a fost totuși una buna.
Miercuri
Mă trezesc bine dispus.
După micul dejun mă grăbesc la birou. Mai am 2 zile pînă se întoarce soția din deplasarea de serviciu și vreau să termin un proiect mai vechi pentru a petrece mai mult timp cu ea.
Dimineața se lucrează bine. La radio se discută despre scandalul dezinfectanților din țara vecină. Mă gândesc dacă la noi e totul în regulă prin spitale. Sper că da. Mă gândesc la instituțiile de control, la factorul uman care, la noi în țară, s-a dovedit deseori veriga slabă a sistemului. Or, sisteme care funcționează în țările dezvoltate la noi dau faliment. Ce nu ajunge poporului nostru ca să reușească?
Determinare?
Maturitate?
Le vom găsi oare singuri, odată cu noile generații sau vom continua să căutăm doar o aripă protectoare care să ne scutească de orice responsabiiltate cum a fost, de exemplu, URSS-ul?... Nu am un răspuns...
Seara o dedic pregătirii casei. Cumpăr flori, rearanjez lucrurile pe la locurile lor.
Înainte de somn aleg una din cărțile de pe noptieră. În ultimul timp am început să citesc mai multe cărți dar nici una pînă la capăt. Pe asta, însă, sunt determinat să o citesc pînă urmă.
Joi
Mă trezesc bine dispus. Urmez același regim: gimnastică, igiena, micul dejun cu emisiunile radio preferate. Îmi place disciplina.
Toată ziua sunt emoționat. S-a întors soția din deplasarea de serviciu. După trei luni petrecute într-o capitală europeană mă întreb cum îi pare Chișinăul? Cu siguranță mai verde și mai cald. Dar oare tot atât de frumos, prietenos și comod ca mult vizitatele de turiști capitale europene? Dar bucuria revederii a dominat toate neliniștile ...
Am mers la aeroport. Suntem fericiți!
Vineri
Astăzi nu îmi respect regimul matinal, iar micul dejun e mai gustos pentru că il servim în doi.
La serviciu se simte că e vineri. Colegii sunt obosiți. Toată lumea așteaptă sfârșitul de săptămână. Ca într-adins, mă sună părinții să ne invite la hramul satului. Prins de rutină, uitasem de această sărbătoare pe care o marcăm în fiecare an. Ne vom strânge cu toții la casa părintească, acolo unde mama are grijă să prepare bucate tradiționale foarte gustoase iar tata să ne întâlnească cu brațele deschise. Ori de câte ori pășim pragul casei părintești, uităm de griji și de rutină. Ce fericire e să ai părinți! Ce fericire e să ai casă părintească!