Linkuri accesibilitate

Militarii români uciși în Afganistan au fost atacați de persoane ce purtau uniforma forțelor de securitate afgane


Autoritățile române au făcut publice primele constatări ale comisiei care cercetează cauza morții celor doi militari români și rănirea altuia în apropierea localității Kandahar din Afganistan. Potrivit Ministerului Apărării de la București, citat de agenția Agerpres, militarii români îi instruiau pe polițiștii afgani, când s-a deschis focul asupra lor de către persoane ce purtau uniforma forțelor de securitate afgane.Militarii români au acționat conform procedurilor din teatrul de operații: au ripostat cu foc, ucigându-i pe agresori și au asigurat zona. „În schimbul de focuri, care a durat 3 — 4 minute, trei militari români au fost răniți. După primirea primului ajutor, răniții au fost evacuați la cel mai apropiat spital. Din nefericite, doi dintre ei au decedat. Al treilea militar a fost evacuat, astăzi, de la ora 10,30, la un spital militar american din Germania și se află în stare stabilΔ, precizează Ministerul Apărării de la București.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG