Linkuri accesibilitate

Partidul de extremă dreapta „Dveri” a reușit să intre în Parlamentul Serbiei


În Serbia, partidul de extremă dreapta „Dveri” a reușit să depășească baremul de 5% pentru a intra în noul Parlament după votul reluat pe 4 mai în câteva circumscripții. În consecință, partidul conservator de guvernare „Partidul Progresului” va avea numai 131 de mandate din totalul de 250, cu 27 mai puțin decât în fostul legislative. Dacă „Dveri” nu ar fi intrat în Parlament, partidul premierului Alexander Vucic ar fi primit, prin redistribuție, majoritatea voturilor exprimate pentru „Dveri”.
În Serbia au avut loc alegeri generale anticipate pe 25 aprilie, organizate de premierul Vucic, care și-ar fi dorit mai mult sprijin popular în spatele reformelor pe care le întreprinde în vederea admiterii țării în Uniunea Europeană. Negocierile de aderare au fost deschise, oficial, în ianuarie 2014. Partidul Progresului a câștigat alegerile cu 48,2%, dar spera într-o majoritate de două treimi.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG