De Ziua Libertății Presei (3 mai) organizația ActiveWatch din România a publicat un raport privind situația libertății de exprimare în România. Amplul raport cuprinde informații despre obstacolele felurite aflate în calea jurnalismului independent din România, de la constrângerile financiare rezultate din criza globală începută în 2008 până la infiltrarea de agenți ai serviciilor de informații în redacții.
În raport sunt prezente de asemenea date despre influența politică asupra instituțiilor de presă. Un exemplu este decupat din dosarul de corupție instrumentat fostului ministru Elena Udrea, apropiata fostului președinte Traian Băsescu: „Elena Udrea dicta politica editorială a unor importante instituții de presă, printre care televiziunile Pro TV, Realitatea TV, B1TV, ziarele „Evenimentul zilei”, „Ziarul Financiar” și agenția de știri Mediafax. Apropiații săi impuneau subiecte, modificau știri, cenzurau știri, stabileau întrebările unor interviuri sau transmiteau articole care erau publicate de instituțiile media. Scopul acestora era prezentarea unei imagini cât mai favorabile Elenei Udrea.”
L-am întrebat prin telefon pe unul din autorii raportului, Răzvan Martin, cum a fost posibil ca așa instituții de presă prestigioase să facă pe plac Elenei Udrea, dacă nu și altor politicieni?
Răzvan Martin: „Noi nu am făcut decât să cităm rechizitoriile DNA şi stenogramele publicate de acele rechizitorii. Dar cred că e foarte pertinentă întrebarea şi trebuie punctat, şi are legătură cu condiţia generală a jurnalistului din România. Nu cred că jurnalistul, să-i spun aşa, simplul jurnalist din redacţie, este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat. Din păcate, redacţiile din România, din presa mainstream, din presa tradițională funcţionează într-un raport ierarhic foarte pronunţat, în care deciziile se iau de foarte multe ori chiar de către patroni şi totul se impune prin intermediul unor oameni de încredere pe care aceşti patroni îi numesc în conducerea redacţiilor, iar aceşti oameni sunt cei care impun politica editorială. Condiţia jurnalistului în redacţie fiind destul de fragilă...”
Europa Liberă: În sensul că se teme că va fi dat afară?
Răzvan Martin: „Are foarte puţină libertate de mişcare jurnalistul. Şi cred că e foarte important să identificăm exact responsabilităţile şi să nu învinovăţim jurnalistul pentru toate aceste măgării de presă care au compromis, până la urmă, imaginea şi credibilitatea presei, în ultimii ani. Mi-aş dori o mai puternică reacţie din partea jurnaliştilor, mai puternică solidarizare. Pentru că singur în redacţie nu poţi să rezişti, în faţa unor astfel de presiuni, dar zece jurnalişti sau cinci jurnalişti într-o redacţie, cu siguranţă, vor avea o altă forţă pentru a rezista presiunilor din partea patronatului.”
Europa Liberă: Credeţi că pentru jurnalistul ideal de care vorbim noi, pe care îl idealizăm generic, cinstit, dar ne-şef este o speranţă faptul că în ultimii ani în multe alte domenii din societatea românească DNA, dacă simplific, face curăţenie şi în presă? În sensul că patroni de presă sau şefi de presă sunt acuzaţi de corupţie şi duşi în instanţă. Credeţi că e un semn bun?
Răzvan Martin: „Este un semn bun pentru societate, nu ştiu dacă şi pentru simplii jurnalişti din redacţie, pentru că lor li se taie sursele de finanţare. Şi dacă până acum mulţi dintre ei îşi luau salariile, din surse, evident, destul de murdare, acum acele surse sunt, iată, întrerupte de activitatea justiţiei. Şi cred că multe persoane care încă speră să instrumenteze presa prin astfel de mecanisme, în momentul de faţă, se gândesc de două ori, dacă mai rentează astfel de demersuri. Dar, încă o dată, din păcate, cred că pentru simplii jurnalişti din redacţii, pentru mulţi dintre ei, nu e o veste foarte bună activitatea sau tipul acesta de intervenţie a DNA.”
Europa Liberă: Adică victoria justiţiei echivalează cu buzunarul gol pentru ziarist, până la urmă?
Răzvan Martin: „Exact. Cu tăierea salariilor, cu tăierea surselor de finanţare.”
Europa Liberă: A propos de finanţare, aveţi un paragraf în raport care vorbeşte de încercări ale structurilor politice de a ajuta financiar televiziunile lovite de criza financiară. Vorbiţi despre faptul că guvernul Ponta a încercat să creeze un fond audiovizual destinat televiziunilor, un alt proiect în Parlament încerca să creeze un fond special pentru jurnalismul de investigaţie şi, în sfârşit, un alt proiect a fost adoptat şi el stipulează că jurnaliştii membri ai uniunilor de creaţie vor primi îndemnizaţii de 50% la pensie. E o iniţiativă bună acesta? E bine ca ziariştii să primească bani de la stat, de la politicieni?
Răzvan Martin: „Nu, mai ales în contextul nostru, în care totul e politizat. E un demers extrem de riscant şi ale cărui resorturi eu încerc să le identific, în primul rând, dacă ne uităm la profilul patronilor, televiziunilor care urmau să beneficieze de aceste fonduri. Trebuie de precizat că nu s-a constituit până la urmă acel fond şi nu s-a dat niciun euro din cele 15 milioane. Dar, dacă ne uităm cui erau dedicaţi aceşti bani, găsim câteva răspunsuri privind intenţiile iniţiatorilor. Cred că tocmai datorită intervenţiei DNA, au început să apeleze la acest tip de mecanisme, pentru a găsi soluţii alternative pentru finanţarea presei: nu se mai poate din banii murdari, scoşi prin corupţie, încercăm prin fonduri de la stat. Nu au reuşit până acum să treacă decât acea Lege a pensiilor speciale.”
Europa Liberă: Care vi se pare un lucru bun? Ce înseamnă aceasta, de fapt?
Răzvan Martin: „Nu mi se pare deloc un lucru bun. Mi se pare un lucru care nu face decât să compromită şi să decredibilizeze întreaga breaslă, care poate fi privită ca având parte de aceleaşi beneficii de care au parte parlamentarii prin acele pensii speciale. Deci, poate fi văzută ca o breaslă privilegiată în ochii publicului, ceea ce automat o decredibilizează. Nu ajută deloc breasla astfel de măsuri, din contra.”
Europa Liberă: Aceasta este părerea dumneavoastră. Însă ştiţi cumva cât de populară este această măsură printre ziarişti, se înscriu în uniuni de creaţie, ca să aibă pensia majorată cu 50%?
Răzvan Martin: „Deocamdată există o singură uniune de creaţie care se încadrează în acest proiect de lege în categoria beneficiarilor. Iar, aşa, un puls, evident, fără valoare sociologică, pe care l-am luat în rândul ziariştilor, pe care îi cunosc, opinia a fost unanimă, că este o prostie.”
Europa Liberă: Ce aţi recomanda dumneavoastră ziariştilor tineri în ascensiune în privinţa relaţiilor lor cu politicienii, cum să se poarte cu politicienii?
Răzvan Martin: „Critic, să stea cât mai departe de politicieni şi în general de tot ce înseamnă centre de putere. Pentru că centre de putere înseamnă şi oameni bogaţi, şi companii bogate, şi zona corporatistă. Ziaristul trebuie să semnaleze, în primul rând, injustiţia, nedreptatea, abuzul şi să nu aibă legături, să le spun aşa, nepotrivite cu zonele de putere. Din păcate, în ultimii ani avem aproape o mică avalanşă de jurnalişti care brusc au sărit în barca politică, iar aceasta, din nou, nu face decât să compromită grav imaginea breslei şi misiunea breslei, fiindcă publicul nu mai înţelege ce e acela jurnalism.”
