Linkuri accesibilitate

Olga Gonciarova: „O profesie nu este bună sau rea, sunt condițiile din țară bune sau rele, sunt răi sau buni politicienii...”


Un interviu cu organizatoarea expoziției anuale „Seara de artă”.

Sâmbătă 23 aprilie, la Chișinău a avut loc Seara de Artă. Expoziția anuală cu vânzări în scopuri caritabile a ajuns la a 12-a ediție. Vasile Botnaru a stat de vorbă cu organizatoarea evenimentului, Olga Gonciarova:

Olga Gonciarova: „Seara de Artă – 2016 este un eveniment tradițional și ideea de bază a fost caritatea. Ca de obicei, este organizată de Clubul Internațional al Femeilor. În anul 2016 sloganul evenimentului este „Podul dintre generații”.

Noi avem pictori foarte talentați, foarte cunoscuți, dintre cei care au fost și membri ai Uniunii Pictorilor a Uniunii Sovietice, acum a Republicii Moldova, care cu părere de rău locuiesc în condiții foarte triste. Pentru ei noi facem donații bănești. Avem și tineri și noi sperăm că talentul celor care sunt de vârsta a cincea este reflectat în talentul tinerilor. Și este și relația dintre generații. Pentru că noi toți trăim pentru viitorul nostru, pentru copiii noștri, pentru viitorul țării. Și vedem că copiii sunt foarte talentați. Noi avem cinci burse pentru copii care sunt într-o situație socială tristă, de la Școala de artă Șciusev, și două burse pentru tineri pictori de la școala internat din Telenești.

Când copiii trăiesc în afara Chișinăului ei nu simt că sunt necesari pentru viața (societății – n.red.). Poate că eu spun cuvinte triste, dar asta este realitatea. Dar noi dorim să deschidem poate nu chiar poarta, dar portița – ca ei să intre în viață și poate să înțeleagă că talentul este necesar în la Telenești, și la Chișinău, și în Franța, și la Moscova, și la New-York, că ei sunt liberi în exprimarea poziției lor prin artă.”

Europa Liberă: În anul Grecu este firesc să fie o atmosferă de recunoștință pentru înaintași, pentru talentele pe care le avem. Ce preferințe au tinerii de astăzi? Vedeți o continuitate în arta pe care o practică tinerii de astăzi?

Olga Gonciarova: „Dumneavoastră ați spus foarte bine că anul acesta în Moldova este consacrat lui Mihai Grecu. Ca exponent al pictorilor de vârsta a cincea, să spunem așa, îl avem pe dl Peicev. Lucrările dumnealui vor fi expuse la vânzare. Sunt aici și studenții dlui Peicev. Și acest lucru este foarte semnificativ – faptul că îi avem pe Grecu, Peicev și studenții care au preluat tehnica lui Grecu. Noi avem trei unghiuri, să spunem așa, cu dezvoltare.

Și eu sunt ferm convinsă că noi nu avem tineri răi – noi avem tineri pe care i-am educat în modul și cu tradițiile pe care le avem în societate. Și întotdeauna noi trebuie să-i susținem pe cei care doresc să fie cu un pas mai înainte decât alții. O profesie nu este bună sau rea, sunt condițiile din țară – politice, economice, sociale – care sunt bune sau rele, sunt răi sau buni politicienii. Dar copiii, sau talentele, sau meșteșugurile nu pot fi rele.”

Europa Liberă: De ce femeile diplomate sau soțiile ambasadorilor sunt mai receptive? Au mai mulți bani? Sau nu doar asta e explicația?

Olga Gonciarova: „Să vă spun sincer, anul trecut noi nu am făcut o astfel de expoziție, Clubul s-a gândit că poate noi să refuzăm ceva… Pentru mine este pe unde mai ușor, pe unde nu, să mă implic în astfel de activități pentru că eu în primul rând sunt cetățean al Republicii Moldova și sunt și soție a unui diplomat. Soție în primul rând. Dar întotdeauna eu țin minte că sunt de la Chișinău, în a cincea generație, și bineînțeles că ceea ce se întâmplă în țară este trist și merge spre inima mea, spre sufletul meu.

Știți, noi spunem „copilul nostru”, dar pentru mine toți copiii sunt „ai noștri”. Și dacă noi nu vom face condiții bune și perspective, atunci ei vor pleca de la cuiburile lor – și asta e rău. Copii noștri nu trebuie să fie păsări călătoare, ei nu trebuie să plece de la cuiburi, iar dacă pleacă, trebuie să vină înapoi. Pentru că țara nu este rea. Guvernarea este rea. Asta e. Și noi nu trebuie să tăcem despre asta.

Noi trebuie să îi susținem cu exemplul nostru pozitiv – prin felul în care noi am făcut cariera noastră, ce putem noi face în țară când nu tăcem, când mergem drept înainte, când nu ne temem și când suntem bravi. Bineînțeles că atunci copii vor merge împreună cu noi.

Despre soțiile diplomaților. Bineînțeles că lor le plac foarte mult copiii noștri talentați, le place Moldova, clima, strugurii, bucătăria… Și ele nu înțeleg cum cu soluri care sunt primele în lume, recunoscute astfel încă de la expoziția internațională din Paris din 1900, țara trăiește în condiții atât de triste. Și bineînțeles că fiecare femeie dorește să facă ceva bine pentru alți copii. La fel și Clubul Internațional al Femeilor – noi vrem să facem ceva pentru ca viața copiilor noștri să fie mai interesantă, mai clară, mai cu perspective. Și asta va fi bine pentru țara noastră.”

XS
SM
MD
LG