Linkuri accesibilitate

Parlamentul Ucrainei a aprobat noul guvern condus de Volodimir Groisman


Parlamentul Ucrainei a aprobat noul guvern condus de Volodimir Groisman, un aliat apropiat al președintelui Petro Poroșenko, realizând cea mai amplă remaniere guvernamentală de după Maidanul de la Kiev, din 2014. Pentru garnitura guvernamentală care își propune să combată corupția și să relanseze economia au votat 239 de deputați ai Blocului Poroșenko și Frontului Popular al fostului premier Arseni Iațeniuk, din totalul de 450. Au fost mai puțini decât cei care l-au aprobat pe Groisman ca premier. Unii reformiști și-au exprimat nemulțumirea față de plecarea din guvern a unor tehnocrați cu experiență și sprijin în Occident, între care fosta ministră a finanțelor, Natalia Iaresko. Ea a fost înlocuită cu șeful adjunct al administrației prezidențiale, Oleksandr Daniliuk, întărind sentimentul că remanierea guvernamentală a consolidat puterea președintelui Poroșenko.

XS
SM
MD
LG