Linkuri accesibilitate

Christoph SCHULTE-RICHTERING. Regi, războaie şi cocote


Ce-ar fi să devenit şi noi, românii [basarabeni], un popor al Cărţii?!

Oricât de magistra vitae, historia a lăsat de cele mai multe ori repetentă omenirea, care a preferat mai degrabă să calce pe aceeaşi greblă decât să-şi înveţe lecţia. Germanul Christoph Schulte-Richtering o ia à la légère într-un soi de „curs prescurtat” de istorie, Regi, războaie şi cocote, Baroque Book & Arts, 2013, şi tocmai acest lucru preface lectura cărţii într-o „frumoasă şi de folos zăbavă”.

Nero, Migraţiunea popoarelor, Cruciadele, Templierii, Nibelungii dar şi – la celălalt capăt (al nostru!) – Revoluţia Rusă, al Doilea Război Mondial, 1968, Căderea Zidului, 11 septembrie 2001, nimic nu-i scapă autorului, ale cărui studii de germanistică, anglistică, medievalistică şi lingvistică sunt valorificate la potenţial maxim, într-un stil ce îmbină documentarea doctă cu… showul mediatic. Formidabilă, această capacitate a sa de a pune faptele cap la cap:

„În anul 1681, regele francez Ludovic al XIV-lea a anexat oraşul alsacian Strasbourg, (…) imortalizând evenimentul într-o pictură de pe plafonul Sălii Oglinzilor de la Versailles. Drept revanşă, în 1871, regele prusac Wilhelm I s-a încoronat împărat german (…) tot acolo, în aceeaşi Sală a Oglinzilor de la Versailles, recuperând în acelaşi timp şi Alsacia. Drept re-revanşă, în 1919 Franţa a obligat Imperiul German să semneze în aceeaşi sală umilitorul Tratat de la Versailles, iar Alsacia a revenit, bineînţeles, Franţei. (…) tratat semnat într-un vagon de tren, în pădurea de lângă Compiègne. Drept re-re-revanşă, Hitler a constrâns armata franceză, la 22 iunie 1940, să semneze capitularea în acelaşi vagon de cale ferată, în pădurea de la Compiègne – luându-şi înapoi Alsacia”.

Asemenea „punţi” există nu doar în cadru aceluiaşi capitol, ci şi între texte aflate la oarece distanţă – după ce vorbeşte, la p. 87, despre „succesul traducerii Bibliei” de către Luther, care „a avut un efect secundar neaşteptat: limba germană nouă de sus, limba modernă care se vorbeşte acum, este germana lui Luther. Biblia sa a unificat germana nouă timpurie din epocă”, la p. 185 lansează termenul de „naţiune culturală”, afirmând că „Germania devenea o naţiune prin cultură – şi nu prin graniţe sau teritoriu (ca în cazul Franţei) sau prin recunoaşterea Constituţiei (ca în Statele Unite”.

Ce-ar fi să devenit şi noi, românii [basarabeni], un popor al Cărţii?!

11 aprilie ’06

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG