Linkuri accesibilitate

Theodor Stolojan: „Nu ai o stabilitate politică, atunci nici economic nu poţi să avansezi”


Theodor Stolojan
Theodor Stolojan

Fostul premier al României și membru al Parlamentului European răspunde întrebărilor Europei Libere.

Demnitarii occidentali și-au reiterat sprijinul pentru Republica Moldova, dar au cerut urgentarea reformelor de către guvernul de la Chișinău, în special în domeniul justiției și măsuri mai ferme în ceea ce privește combaterea corupției, îmbunătățirea climatului investițional.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:21 0:00
Link direct

Europa Liberă: Republica Moldova ajunsese să fie o istorie de succes a Parteneriatului Estic, după care s-a transformat, zic mai multe voci, într-un elev repetent. Cum se văd realităţile de acolo?

Theodor Stolojan: „Progresul unei ţări este legat de mai mulţi factori, în primul rând, de o stabilitate politică. Nu ai o stabilitate politică, atunci nici economic nu poţi să avansezi, pentru că discutăm de Republica Moldova, ţara care este cel mai slab dezvoltată din Europa. Trebuie să ai, în primul rând, stabilitate politică, pentru că numai în aceste condiţii poţi avea şi un program de guvernare care să aibă ţintă precisă şi să şi atingă ţinta respectivă. În momentul în care începi cu schimbări de guverne foarte dese sau cu guverne în care nimeni nu mai are încredere...”

Europa Liberă: Dar cum definiţi această neîncredere?

Theodor Stolojan: „Neîncrederea o exprimă cetăţenii Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dar şi partenerii din exterior.

Theodor Stolojan: „Categoric, şi partenerii, pentru că toate programele de asistenţă financiară, economică sunt în aşteptare, pentru a vedea ce se întâmplă, până la urmă, în Republica Moldova. Eu am avut obiecții serioase faţă de poziţia guvernului României în raport cu Republica Moldova pe două probleme. În primul rând, România a promis 100 de milioane de euro grant, bani nerambursabili, din care s-au cheltuit, la ora actuală, 20 de milioane, o cincime. Or, aici eu cred, indiferent de ce se întâmplă în Republica Moldova, de ce decizii ia Republica Moldova, România putea continua o serie de proiecte care să fie în folosul direct al oamenilor din Moldova şi nu al unui guvern sau altul trecător, o serie de proiecte care să fie finanţate din aceşti bani. Noi discutăm deja de prea multă vreme de o cale ferată pe dimensiuni europene.”

Europa Liberă: Ecartament european.

Theodor Stolojan: „Exact, care să lege Iaşiul de Chişinău. Nu am făcut nimic. Discutăm de atâta şi atâta amar de vreme de interconectare energetică şi, iarăşi, am făcut prea puţin. În sfârşit, s-a pus în funcţiune acel nod de trecere a gazelor naturale din România, dar înţeleg acum că, de fapt, nu există o conductă de la Ungheni spre Chişinău. Iată obiective, ca să nu mai vorbesc de grădiniţe, de şcoli în care noi puteam folosi aceşti bani.”

Europa Liberă: Parte din bani s-au folosit pentru renovarea grădiniţelor.

Theodor Stolojan: „Da. Dar discutăm doar de o cincime din acele 100 de milioane. Deja trec anii. Acum în bugetul pe anul 2016, România şi-a prevăzut vreo şapte milioane de lei, o nimica toată. Aici cred că puteam face mai mult noi, România, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor europeni, al oamenilor, nu al unui guvern sau al unei autorităţi locale, indiferent ce culoare politică ar avea. Sigur că aici am avea nevoie doar de un singur lucru şi anume ca autorităţile din Republica Moldova să fie de acord ca România să execute aceste obiective din banii prevăzuţi şi promişi fără rambursare. Şi e nevoie ca în bugetul României să fie prevăzuţi mai mulţi bani pentru acest gen de obiective.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aţi fost în fruntea executivului de la Bucureşti. Vreau să vă întreb, pe dimensiunea executivă, atunci când Chişinăului i se cere din partea Bruxellesului reforme şi să nu fie mimate, dar să fie veritabile, adevărate, ce succese trebuie să livreze Chişinăul să ajungă să fie credibil?

Theodor Stolojan: „Pretenția numărul unu este ca democraţia să funcţioneze în Republica Moldova. Să ştiţi că nici Bruxellesul, nimeni nu poate interveni în sprijinul Republicii Moldova atât timp cât nu există o claritate pe procesul democratic. Să sperăm că lucrurile vor decurge aici normal, fără să fie încălcate drepturile omului, fără să fie distorsionate alegerile ş.a.m.d. Pe urmă sigur că Republica Moldova trebuie să se hotărască, nimeni nu poate hotărî în locul ei: vrea în continuare ca acordul acesta pe care îl are cu Uniunea Europeană să funcţioneze sau doreşte în continuare să stea, cum spune românul, cu fundul în două luntri. Să ştiţi că eu înţeleg situaţia aceasta. Nimeni nu opreşte Republica Moldova să aibă legături economice, sociale cu orice parte a lumii, dar acordul cu Uniunea Europeană este acordul care garantează un progres economic, un progres social, un progres politic în Republica Moldova pe pilonii pe care e fundamentată Uniunea Europeană şi pe care dorim să fie fundamentată şi viaţa moldovenilor, adică pe democraţie şi pe economie de piaţă, liberă, competiţională, cu proprietatea privată respectată, cu un sistem de justiţie care să fie independent, eficient, sunt valori europene. Nimeni nu poate hotărî în locul oamenilor din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dar te poţi îmbăta cu apă rece, crezând că Bruxellesul nu cunoaşte toate realităţile din Republica Moldova?

Theodor Stolojan: „Nu, aici e greşit. Sunt urmărite cu atenţie toate fenomenele din Republica Moldova, există oameni care analizează zi de zi situaţia din Republica Moldova, la nivelul Comisiei Europene şi la nivelul Parlamentului European, avem o delegaţie a Parlamentului European care urmăreşte evoluţia din Republica Moldova. Guvernul României a luat o hotărâre, acele 160 de milioane de euro, de data aceasta e un împrumut, un credit, eu am spus şi primului ministru Cioloş că nu am fost de acord cu condiţionalităţi. ”

Europa Liberă: Dar de ce nu aţi fost de acord cu condiţionalităţi?

Theodor Stolojan: „Nu am fost de acord cu condiţionalităţi, pentru că nu suntem nici Fondul Monetar Internaţional, nici altă instituţie. Şi eu cred că România faţă de Republica Moldova are mult mai multe angajamente pe care şi le poate lua faţă de Republica Moldova, fără să intervină în deciziile Republicii Moldova. Acest lucru pentru mine e foarte important. Sigur că România, ca stat membru al Uniunii Europene, trebuie să se coordoneze cu poziţia Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional, iar Republica Moldova, din păcate, este într-o situaţie financiară destul de precară şi atunci nu poţi să acţionezi necoordonat. Adică există un pachet financiar care poate fi pregătit pentru Republica Moldova, dar cu o singură condiţie – Republica Moldova trebuie să ia o serie de măsuri pentru a-şi pune finanţele în ordine. Nu este admisibil să nu dai de urma unui miliard de dolari, unde a dispărut miliardul de dolari din băncile din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dar cât de grav este acest lucru că, dintr-o ţară săracă ca Republica Moldova, a dispărut acest miliard?

Theodor Stolojan: „Este foarte grav. Pentru că oamenii muncesc din greu să-şi asigure pâinea de zi cu zi, plătesc impozite şi taxe la bugetul ţării, or, dintr-o dată nişte indivizi scot un miliard de dolari din băncile din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Sub privirea celor care guvernează Republica Moldova, a dispărut miliardul, lumea nu prea mai are încredere.

Theodor Stolojan: „Şi din România au dispărut multe miliarde. Acum observaţi că scandalul acesta cu Panama Papers arată că peste 100 de români şi-au mutat şi ei banii prin alte părţi. Nu se întâmplă numai în Republica Moldova, dar diferenţa între o ţară dezvoltată, cu instituţii puternice este că, în momentul în care se constată o asemenea faptă, nu e lăsată până nu e clarificată şi vinovaţii traşi la răspundere. Acesta e practica din SUA, aceasta e practica din Franţa, aceasta e practica din Germania, adică nimeni nu are scăpare. Pe când în România, ca şi în Republica Moldova, trec ani de zile şi nu aflăm cine sunt vinovaţii care trebuie pedepsiţi.”

Europa Liberă: Vreau o precizare de la dumneavoastră. Lipsa acestui memorandum între Republica Moldova şi Fondul Monetar Internaţional ce consecinţe poate avea pentru ţară?

Theodor Stolojan: „Sigur, orice ţară se poate descurca şi fără acord cu Fondul Monetar Internaţional. Nu există limită de jos până la care poate coborî standardul de viaţă. Vă spun din experienţa României, din experienţa mea ca prim-ministru, fost ministru de finanţe, nu există limită de jos, te poţi duce în jos cu standardul de viaţă foarte mult, nici nu-ţi imaginezi cât de mult. Amintiţi-vă că, la începutul anilor ’90, în Republica Moldova nu se plăteau pensiile, nu se plăteau salariile la bugetari, lumea trăia din ce cultiva prin curţi ş.a.m.d. Deci, se poate şi mai rău decât în prezent.”

Europa Liberă: Guvernanţii promit bunăstare, prosperitate. Fără acest sprijin, nu neapărat financiar, din partea FMI, dar până nu ai undă verde de la ei, e foarte greu să te descurci.

Theodor Stolojan: „Orice sprijin financiar este condiţionat de luarea unor măsuri care să arate că, în urma reformelor, Moldova devine un stat care poate trăi din propriile venituri. Aceasta nu înseamnă să nu ia credite de dezvoltare, dar îşi acoperă cheltuielile curente din propriile venituri. Aceasta i se cere.”

Europa Liberă: Bugetul Moldovei pe parcursul a 25 de ani a fost unul consumist, nu s-au dus banii în investiţii.

Theodor Stolojan: „Pentru investiţii, atât timp cât Moldova are un mediu de afaceri bun, vin investitori, pentru că sunt atraşi şi de costul mic al forţei de muncă din Moldova, şi de priceperea oamenilor din Moldova. Problema e că nu poţi veni într-o ţară în care nu ştii ce se întâmplă de pe o zi pe alta. Or, din păcate, imaginea Republicii Moldova este aceasta, de o ţară în care se pot întâmpla lucruri neaşteptate de pe o zi pe alta, gen căderea unui guvern, formarea a nu ştiu ce alt guvern ş.a.m.d. Or, lipsa de predictibilitate e factorul numărul unu care împiedică investitorii să vină.”

XS
SM
MD
LG