Linkuri accesibilitate

Performanță pe cont propriu


Performanță pe cont propriu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:29 0:00

Radu Albot are 26 de ani și este considerat, pe bună dreptate, cel mai bun tenismen din istoria Republicii Moldova. Anul trecut a intrat în Top 100 mondial al jucătorilor profesioniști, performanță pe care nu a reușit-o niciun alt moldovean. Și-a continuat ascensiunea până pe locul 85 la categoria simplu și 68 la dublu masculin, în clasamentul ce cuprinde circa 2.000 de sportivi din întreaga lume. Este modest din fire, dar, în același timp, sigur de propriile forțe și încrezător că principalele victorii din cariera sa abia urmează. Prin curaj, ambiție și insistență s-a făcut remarcat de organizațiile mondiale de tenis și de presa internațională, la puțin timp după ce și-a făcut debutul în tenisul profesionist, în 2008. În toți acești ani, a trebuit să se descurce mai mult pe cont propriu, să mizeze mai ales pe ajutorul părinților și să-și caute singur sponsori. Ce spune Radu Albot despre cariera sa, așteptări și planuri vedeți în reportajul realizat de Alexandru Popescu.

XS
SM
MD
LG