Linkuri accesibilitate

Putin: Rusia e capabilă să-și mărească din nou prezența militară în Siria în decurs de „câteva ore”


Președintele rus Vladimir Putin a spus că țara sa este capabilă să-și mărească din nou prezența militară în Siria în decurs de „câteva ore”. Putin a făcut declarația la Kremlin, la trei zile după ce a ordonat retragerea contingentului de bază din Siria, în principal avioane care au luat parte la campania loviturilor aeriene împotriva rivalilor președintelui Bashar al-Assad. Putin a precizat că Rusia menține în Siria destule forțe pentru a putea continua lupta contra grupării Statul Islamic și altor organizații extremiste. El și-a exprimat speranța că forțele guvernamentale siriene vor reuși „în viitorul apropiat” să recucerească orașul antic Palmira aflat sub controlul Statului Islamic. Liderul rus a estimat costurile campaniei aeriene rusești la aproximativ 482 de milioane de dolari, spunând că au fost acoperite din bugetul Ministerului Apărării destinat aplicațiilor militare.

XS
SM
MD
LG