Linkuri accesibilitate

Johannes Hahn: UE va continua să sprijine guvernul de la Chișinău dacă aplică reformele necesare


Comisarul European pentru Politică de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, a declarat că Uniunea Europeană va continua să sprijine guvernul de la Chișinău, însă, doar dacă vor veni reformele necesare. Declarația a fost făcută luni, 14 martie, la conferința de presă comună de la Bruxelles, alături de premierul moldovean Pavel Filip. Johannes Hahn a salutat decizia guvernului de la Chișinău de a face publică așa-numita foaie de parcurs și programul pro-european al guvernului, pentru a permite cetățenilor Republicii Moldova să vadă spre ce se îndreaptă actuala guverenare, chiar în condițiile fragilității politice de la Chișinău, de care autoritățile de la Bruxelles sunt foarte conștiente.

În cursul serii de luni, premierul Filip s-a întâlnit și cu Federica Mogherini, coordonatoarea politicii externe europene. Premierul Pavel Filip se află în prim sa vizită oficială la Bruxelles, care se va încheia astăzi cu o întrevedere importantă, cea cu Martin Schulz, Preşedintele Parlamentului European.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG