Linkuri accesibilitate

Pesimism despre evoluţiile de pe scena politică de la Chişinău (Petru Bogatu/Ziarul Național)


Contractele confidenţiale de cumpărare a gazului rusesc semnate de conducerea Gazprom şi Moldovagaz în 2006, rămase valabile şi acum (RISE Moldova).

În momentul în care în Republica Moldova se află o delegaţie a Gazprom, condusă de Valeri Golubev, vicepreşedinte al gigantului rus şi preşedinte al consiliului de observatori al SA Moldovagaz, RISE Moldova publică contractele confidenţiale de cumpărare a gazului rusesc semnate de conducerea Gazprom şi Moldovagaz în 2006, dar care au rămas valabile şi acum, contextul în care acestea au fost negociate, prezentând totodată reţeaua de firme prin care gigantul rus controlează transportul, distribuţia şi furnizarea metanului de la sondă până la sobă.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:13 0:00

Victor Parlicov, fostul director de la ANRE, crede că principala problemă a acestui contract ar fi că el de fapt transferă responsabilitatea juridică pentru neachitarea gazelor pe malul stâng al Nistrului pe Moldovagaz. Acest fapt le-ar permite autorităţilor de la Tiraspol să afirme că nu au datorii faţă de Gazprom. Mai sunt şi alte prevederi care ar favoriza gigantul rus: de exemplu clauza că orice litigiu se examinează conform legislaţei ruse, iar instanţa de soluţionare a eventualelor conflicte este Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Federaţiei Ruse. Mai mulţi jurişti consultaţi de RISE afirmă că, pentru un contract de asemena importanţă, ar fi fost potrivită alegerea unei curţi neutre de arbitraj. Totodată, potrivit acordului adiţional, Moldovagaz este obligată să ia tot volumul de gaze menţionat în document, în caz contrar riscă penalităţi.

Mold-streat scrie despre un nou avertisment al Serviciului federal rus de supraveghere fitosanitară Rosselhoznadzor vizând Republica Moldova că va înăspri cerinţele pentru importul merelor şi perelor. Şeful autorităţii, Serghei Dankvert, a declarat pentru Agenţia TASS că începând cu 9 martie exportatorii moldoveni vor fi obligaţi să livreze doar prin punctele vamale din Rusia, iar certificatele de import vor fi supuse unui control riguros. Măsura e urmare a a nunţului de acum două luni a Rosselhoznadzor că agenţii economici moldoveni ar reexporta ilegal prin Belarus produse provenite din UE.

Într-un interviu recent, Pavel Filip răspunde negativ la întrebarea jurnaliştilor de la Radio Vocea Americii dacă mai este Guvernul controlat din umbră de oligarhi. Am fi nişte nebuni, zice primul-ministru, dacă le-am permite unor intruşi uzurparea puterii de stat. Pornind de la acest răspuns al premierului, Petru Bogatu de la „Ziarul national” trage concluzia că există alte semne de nebunie curată în realitatea moldovenească, cum ar fi fenomenul numit de el „reintroducerea cenzurii de tip sovietic la TV”. În continuare, Petru Bogatu explică de ce evoluţiile de pe scena politică de la Chişinău nu-i inspiră deloc optimism: setul de legi despre Procuratură, demonopolizarea audiovizualului şi altele, discutate şi votate acum în mare grabă, dovedeşte doar că cei şapte ani de guvernare pretins democratică au fost marcați de o anormalitate accentuată. Documentele cu pricina urmau să fie aprobate încă prin 2009-2010, iar tergiversarea acestui proces pare a fi un simptom de alienare puternică, crede Bogatu. El scrie că s-a tras de timp, s-au amânat reforme indispensabile ce urmau a fi implementate cu mulţi ani în urmă pentru ca stăpânii clipei să se pricopsească pe spinarea oamenilor, să amestece buzunarul lor cu cel al statului. „Până la urmă, însă, protipendada şi-a furat singură căciula. Şi-a făcut rău șieși crezând că obține un avantaj, deoarece s-a expus şi acum toată lumea ştie cine-i hoţul, iar furia poporului se revarsă din abundenţă asupra ei”, se arată în articolul semnat de Petru Bogatu.

După ce a fost singurul deputat care a afirmat că migrările de deputaţi spre majoritatea parlamentară actuală din jurul PD nu ar fi fost dezindeteresate pecuniar, Elena Bodnarenco, deptata PCRM, a dat detalii într-o emisiune televizată. Presa, inclusiv unimedia.md, citează pe larg declaraţiile făcute joi seara de deputata Partidului Comuniștilor, care a spus de exemplu că un deputat activ din Partidul Democrat i-ar fi propus bani și funcții pentru a ieși din PCRM. „Mi-au spus să mă gândesc, iar suma finală mi-ar fi propus-o după ce le-aș fi dat răspunsul”, menționează Elena Bodnarenco. Deputata spune că i s-a propus o sumă formată din șase cifre în valută internațională. Întrebată despre cine este vorba, deputata a refuzat să pronunţe un nume, însă a ținut să precizeze că nu este deputatul Constantin Botnari, cunoscut ca și omul de încredere a lui Vlad Plahotniuc. „Pe mine nu mă poți cumpăra. Sunt lucruri mult mai importante în viață și anume respectul”, a mai adaugat deputata.

XS
SM
MD
LG