Linkuri accesibilitate

La București a încetat din viață compozitorul Pascal Bentoiu


La București, în cursul dimineții s-a anunțat încetarea din viață a compozitorului Pascal Bentoiu. Născut la 22 aprilie 1927, absolvent al Conservatorului din București, după ce a luat lecții private de armonie, contrapunct și compoziție cu Mihail Jora și lecții de pian cu Teofil Demetriescu, un apropiat al lui Busoni, Pascal Bentoiu a făcut cercetări, între 1953-1956, asupra folclorului, la Institutul de specialitate din București, într-o viață și carieră marcate de persecuțiile regimului comunist împotriva familiei sale. Istoria epocii și a familiei sale a fost redată în memoriile excepționale ale soției sale, Annie Bentoiu sub titlul „Anii ce ni s-au dat”. Pascal Bentoiu s-a consacrat ulterior compoziției, autor al mai multor opere între care Jertfirea Iphigeniei (1968) și Hamlet (1971), a opt simfonii, a două concerte pentru pian și a unuia pentru vioară, a unor lieduri și alte piese. Mare exeget enescian, Pascal Bentoiu a orchestrat ultimele două simfonii, a IV-a și a V-a ale lui George Enescuși a fost autorul unei remarcabile lucrări de referință asupra compozitorului, intitulată „Capodopere enesciene”, care a cunoscut în ultimii ani traduceri în limba engleză și germană.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG