Linkuri accesibilitate

„Traseismul politic” ca „uzurpare a puterii”


Vladimir Voronin
Vladimir Voronin

Partidul Comuniștilor cere legislativului să pună capăt așa-numitului „turism parlamentar”.

Liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, s-a pronunțat astăzi la o conferință de presă pentru interzicerea așa-numitului „traseism politic”, adică a trecerii deputaților la alte partide sau fracțiuni decât cele cu care au fost aleși, un „nărav” pe care se bazează, de altfel, în mare măsură, noua majoritate de guvernare.

Fracţiunea PCRM, decimată după pierderea la finele anului trecut a două treimi din componența, a elaborat o declarație prin care cere Parlamentului să condamne, ceea ce numesc autorii, „corupere politică şi migraţia deputaţilor”. Comuniştii propun şi elaborarea unor iniţiative legislative de natură să împiedice traseismul politic. Liderul formaţiunii Vladimir Voronin:

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:15 0:00
Link direct

„Prin aceste trădări, prin acest turism parlamentar se diminuează structura politică a statului formată după alegerile din 30 noiembrie 2014. Alegătorii au votat pentru cutare şi cutare partid, în aşa număr. Aceşti delegaţi ai alegătorilor, conform Constituţiei, sunt obligaţi să lucreze în acest parlament, în componenţa în care au fost votaţi de alegători. Acum când ei s-au dus încolo, încoace ce rămâne? În aşa fel, un partid poate să vină în parlament cu şase mandate şi la urmă să aibă şi majoritate constituţională. Asta nu e uzurparea puterii?”

Vladimir Voronin nu a precizat dacă această iniţiativă ar trebui sa stăvilească un nou val de migrație spre gruparea majoritara înainte de alegerea şefului statului. În mediul analiștilor e răspândită opinia că din echipa lui Voronin urmează a fi atrase încă patru voturi de care ar mai avea nevoie coaliția de guvernare ca să poată fi votat noul preşedinte.

Liderul PCRM a exclus acest scenariu. Voronin a mai spus că optează pentru alegerea preşedintelui în parlament şi nu prin vot direct.

Folosind un limbaj excentric, precum îi este obiceiul, Vladimir Voronin a lansat critici la adresa oponenților politici. Au fost vizaţi Igor Dodon, Marian Lupu, Renato Usatîi, ministrul apărării Anatol Şalaru pentru declaraţiile sale pro-NATO, dar şi cei 14 deputaţi care au părăsit de curând PCRM. În mod special, deputatul Sergiu Stati care se plângea zilele acestea că abia de reuşeşte să supraviețuiască cu salariul de deputat.

„Azi e 18 februarie. Câte şedinţe a parlamentului au fost? Zero. Dar salariu Serioja vrea 7500. De 75 de ori mai mult vrea. Nu ar fi împotrivă.”

Voronin a criticat şi activitatea noului executiv:

„Este greu de crezut că actualul prim-ministru va putea stopa criza. Chiar primele acţiuni au fost orientate nu spre a face ordine, spre mobilizarea oportunităţilor interne prin ridicarea disciplinei fiscale, vamale, bugetare. Primii paşi observăm că ei au început a se văicăra că nu au ajutor. Prima vizită a fost în România după ajutor frăţesc care nu s-a terminat cu nimic, doar cu condiţii. Acum stau şi aşteaptă mană cerească, să vină FMI şi să ne îmbogățească.”

Iniţiativa comuniştilor privind condamnarea traseismului politic ar putea fi susţinută de opoziţia liberal-democrată, părăsită şi ea de curând de 7 deputaţi. Vorbind astăzi jurnaliştilor, deputatul PLDM, Tudor Deliu, a menţionat că urmează să analizeze dacă iniţiativa PCRM nu vine în contradicţie cu normele constituţionale, care garantează deputaţilor valabilitatea mandatului de patru ani.

Previous Next

XS
SM
MD
LG