Linkuri accesibilitate

Bulgaria: semne de corupție în spatele unui scandal


Înaintea falimentului băncii KTB la Sofia
Înaintea falimentului băncii KTB la Sofia

Agenția națională a veniturilor va ancheta proveniența depunerilor mari la banca KTB ale unor înalți magistrați, politicieni și funcționari de stat.

Agenția națională a veniturilor va ancheta proveniența depunerilor mari la banca KTB ale unor înalți magistrați, politicieni și funcționari de stat. KTB, banca a puterii, a intrat în urmă cu un an și jumătate, în incapacitate de plată.

Neconcordanța între depunerile și veniturile oficiale ale unor demnitari este foarte mare. O echipă a ziarului „Sega” care a studiat documentele date publicității de către Ministerul finanțelor, a constatat diferențe de până la 10-15 ori ori între veniturile declarate la Camara de conturi și conținutul conturilor bancare.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:15 0:00
Link direct

Cele mai impresionante sunt diferențele la unii judecători și procurori. Legea însă nu prevede sancțiuni pentru declarații false sau incomplete. Sunt procurori, judecători și anchetatori penali cu depuneri de căteva sute de mii de euro. Situația devine și mai alarmantă dacă se iau în vedere depunerile membrilor familiilor acestora.

Consilierul primului ministru Borisov, Kolio Parămov, a propus formarea de urgență a unei echipe de 50 agenți fiscali care să ancheteze neconcordanțele „între veniturile modeste și depunerile cosmice”.

Apar probleme și la partidele politice – sunt citate formațiunile NDSV și DSB ale foștilor prim-miniștri Simeon de Saxa Coburg Gotha și Ivan Kostov cu depuneri de milioane.

Unii depunători cu peste o sută de milioane de euro la banca KTB precum membrii familiei deputatului din partidul turc Delian Peevski și-au retras 96% din banii cu căteva zile înainte de intrarea băncii în incapacitatea de plată. Companii apropiate de Peevski au câștigat contracte de milioane pentru construcția gazoductului de tranzit „South Stream”. Opoziția categorica a Bruxelles-ului la acest proiect al „Gazprom”-ului prin care se urmărește ocolirea Ucrainei a blocat realizarea proiectului.

Supus unor presiuni din partea partenerilor în cadrul coaliției primul ministru Boiko Borisov a cerut organizarea unor noi licitații pentru construcția a două tronsoane cu o lungume de peste 100 km din autostrada Sofia-Varna. Primele licitații au fost căștigate, în condiții mai mult ca suspecte, de companii apropiate de deputatul Peevski.

Previous Next

XS
SM
MD
LG