Linkuri accesibilitate

Andrei Galbur s-a întâlnit la München Serghei Lavrov și cu Victoria Nuland


Ministrul de externe Andrei Galbur s-a întâlnit cu omologul său rus Serghei Lavrov și cu asistenta Secretarului de Stat american Victoria Nuland în marginea Conferinței de Securitate de la München. Într-un comunicat al ministerului moldovean se spune că Galbur a convenit la întrevederea de sâmbătă cu Lavrov să se reia discuţiile pentru încheierea acordurilor bilaterale privind migraţia forţei de muncă, combaterea migraţiei ilegale şi readmisia. Cei doi urmează să se întâlnească din nou la Moscova, la o reuniune a miniștrilor de externe din CSI în luna aprilie. La întrevederea lui Galbur cu Nuland, care a avut loc tot sâmbătă, s-a discutat între altele despre priorităţile noului guvern moldovean și evoluţiile politice moldovene. Potrivit comunicatului Chișinăului, oficiala americană a pledat din nou pentru reforme neîntârziate, inclusiv în justiție și combaterea corupției.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG