Linkuri accesibilitate

Consecințele politice ale morții lui Antonin Scalia, judecător la Tribunalul Suprem al Statelor Unite


Corespondența zilei de la Washington.

Antonin Scalia a fost un gigant al jurisprudentei americane. Numit la Tribunalul Suprem de presedintele Ronald Reagan, in urma cu 30 de ani, el a jucat un rol deosebit de important, ca exponent al unei viziuni conservatoare asupra legii.

Antonin Scalia era adeptul teoriei conform careia Constitutia trebuie interpretata in spiritul si in litera in care a fost creata.

Pina acum la Tribunalul Suprem balanta, intre cei noua judecatori, inclina in favoarea conservatorilor, cu cinci voturi la patru.

Asta inseamna ca in conformitate cu regula conform careia o decizie nu devine definitiva decit atunci cind este publicata, toate cazurile in care Scalia a fost implicat de curind si in care a fost vot decisiv revin pe rol, pentru ca votul e acum 4-4.

Dar problema care se pune cu-adevarat este legata de viitor, nu de prezent. Se stie ca in Statele Unite, numirea de judecatori la Tribunalul Suprem este considerata una dintre prerogativele cele mai importante ale unui presedinte.

Ori acum se pune problema cine ii va urma lui Scalia la Tribunalul Suprem si cine va face aceasta numire.

Imediat dupa anuntarea mortii judecatorului, liderul republican din Senat a si spus ca nu va permite ca aceasta nominalizare sa fie supusa la vot in Senat intr-un an electoral, cu alte cuvinte ca nu-i va permite lui Barack Obama sa adauge un judecator.

La aceasta declaratie s-au alaturat si doi senatori, care candideaza la presedintie, Ted Cruz si Marco Rubio.

In replica, liderul democrat din Senat a spus ca nu e posibil ca Tribunalul Suprem sa fie practic blocat, pe timp de peste un an si ca presedintele Obama are tot timpul sa faca o nominalizare care sa fie trecuta prin Senat.

Aceasta batalie politica se va adauga celor in desfasurare in acest an electoral. In ciuda imaginii sale partizane, judecatorul Scalia – care a fost subiectul unei piese de teatru, bazata pe opiniile sale – lasa in urma si un fapt divers coborit parca dintr-o alta era politica.

Este vorba despre prietenia lui cu judecatoarea considerata lidera aripii de stinga din tribunal: Ruth Bader Ginsburg, acum in virsta de 82 de ani.

Si despre aceasta inedita relatie va aparea in curind o opera, poate si pentru ca ea este atit de rara in politica actuala americana incit merita sa faca obiectul unei semi-fictiuni.

XS
SM
MD
LG