Linkuri accesibilitate

UE ar putea relua asistența financiară pentru R. Moldova în cazul unui raport pozitiv al FMI


Uniunea Europeană a spus că ar putea relua asistența financiară pentru Republica Moldova dacă va exista un raport pozitiv asupra situației din țară din partea Fondului Monetar Internațional, a spus luni comisarul pentru extindere Johannes Hahn, primindu-l la Bruxelles pe ministrul de externe Andrei Galbur. Hahn a amintit la o conferință de presă că misiunea FMI va merge la Chișinău „foarte curând” și a anticipat că dacă ea va da apoi un raport favorabil, Moldova va putea conta pe reluarea sprijinul financiar din partea Bruxelles-ului, care va rămâne la același nivel „pe viitor”. Ministrul de externe moldovean a spus la aceeași conferință de presă că guvernul său este decis să promoveze reformele. UE a blocat asistența financiară pentru Moldova în iulie, din cauza instabilității politico-economice din țară.

XS
SM
MD
LG