După un lung șir de proteste, Moldova pare să fi intrat într-un intermezzo. O „pauză de gândire”, de regrupare a forțelor și de elaborare a unei strategii potrivite pentru scoaterea statului din captivitatea oligarhică.
Guvernul instalat la miezul nopții, sprijinit de o majoritate absolută frauduloasă, nu pare să răspundă adecvat cerințelor protestatarilor și se comportă în maniera-i cunoscută, venind cu simulacre și amânări la care se pricepe atât de bine. Un tertip de acest fel este și propunerea lui Andrian Candu de organizare a unui referendum constituțional pentru alegerea președintelui. E ca un ceai de mușețel la o boală de plămâni. Întrucât ceea ce nu ne spun autorii acestei idei e că rezultatele plebiscitului se vor aplica abia în următorul ciclu electoral, nicidecum la proxima alegere a șefului statului.
Pe de altă parte, Opoziția care a încercat o alianță surprinzătoare cu partidele pro-ruse, contestată pe bună dreptate de mulți observatori, se află în fața unei dileme: cum să procedeze, în ce fel să mențină presiunea asupra guvernului?... Avem reacția partenerilor externi și a Românei față de noua putere, care nu va mai primi nici un sfanț dacă nu va face reforme. Această atitudine a Occidentului trebuie luată în considerare de protestatarii de la Chișinău. Lozinca alegerilor anticipate în varianta sa radicală, „acum sau niciodată!”, nu mai sună la fel de convingător și auzim în rândurile Opoziției voci mai moderate care susțin că anticipatele ar trebui amânate mai spre toamnă, pentru a permite noilor formațiuni civice și politice de centru-dreapta să se întărească, să-și formeze structuri în teritoriu, oferind electoratului proeuropean, trădat de parlamentul actual, o certă opțiune de vot.
La ședința de vineri, 29 ianuarie, a Forumului Civic – o reuniune ce tinde să se instituționalizeze, să devină o „Agora” basarabeană, un centru de reflecție și coagulare a societății civile și a opoziției în curs de constituire – Maia Sandu a formulat o listă de condiții pentru guvernare, a căror îndeplinire va testa capacitatea regimului Plahotniuc de a face reforme, nu doar „gargară” reformistă. Aceste și alte condiții, asupra cărora s-a discutat, se vor regăsi într-un document mai amplu, cu termene clare de execuție.
În același timp, sunt vizibile diferențele din sânul Opoziției, compusă din mișcări și partide cu obiective diametral opuse, dincolo de sloganul luptei împotriva corupției și oligarhiei. În toți cei 24 de ani de independență găsirea unui liant social și politic a fost o mare problemă. Tocmai lipsa unui consens național asupra obiectivelor de bază face diferența dintre Moldova și celelalte state din Europa Centrală, foste comuniste, ridicând obstacole insurmontabile în calea evoluției democratice de la noi. În această ordine de idei, mi se pare semnificativ apelul pe care l-a făcut scriitorul și jurnalistul Val Butnaru la ședința de vineri a Forumului Civic pentru semnarea unui „Pact de la Snagov” pentru Republica Moldova, după modelul acordului încheiat în 1995 de partidele românești din întreg spectrul politic, care stabilea integrarea europeană și euroatlantică drept obiectiv național suprem. Pentru a face posibil un asemenea „pact Snagov” și în Moldova, Val Butnaru l-a îndemnat pe Igor Dodon să renunțe la doctrina aderării la Uniunea Vamală a lui Putin și să devină un autentic partid de stânga proeuropean. Președintele PSRM a respins apelul lui Val Butnaru și s-a declarat hotărât să promoveze în continuare orientarea pro-rusă.
Scindarea societății moldovene pe criterii geopolitice și identitare este cel mai eficient instrument folosit de Rusia în jocurile sale de putere. Partidul Comuniștilor, care a profitat în trecut de aceste falii de sorginte sovietică, este azi o ruină: adepții îl părăsesc în masă sau se lasă cumpărați la propriu, însă Partidul Socialist care a preluat bazinul electoral al lui Voronin nu a adus o schimbare calitativă pe stânga, dimpotrivă. Dodon – fost ministru în guvernul PCRM – a ridicat din iarbă stindardul moldovenismului, încercând să-l drapeze în straiele luptei antioligarhice, pentru a-l face mai atractiv.
Igor Dodon, care se laudă cu procente mari în sondaje, nu are nicio aderență la intelectualitatea basarabeană, pe care vrea să o învețe ce limbă vorbește „de fapt” și ce istorie are. La fel de vehement a taxat-o Dodon pe Maia Sandu, care s-a declarat favorabilă Unirii, și pentru a fi mai convingător socialistul pro-Putin de la Chișinău a folosit un argument – foarte „diluat” însă – cu privire la 80% dintre cetățenii care ar susține doctrina moldovenismului. Această politică împotriva elitelor naționale nu are nicio perspectivă. Popularitatea socialiștilor din sondaje se întemeiază pe mitul Rusiei, pe vechi nostalgii pe care azi nimeni nu le mai poate garanta și susține. E o jubilație falsă, căci direcția este greșită. Rusia se apropie de un colaps politic și economic de proporții și tocmai aceasta e șansa Moldovei, la cât ghinion i-au adus guvernanții săi pretinși pro-europeni. Dezamăgirea celor care se încred în „soluțiile rusești” ale lui Dodon va fi mult mai mare decât decepția alegătorilor pro-europeni, supărați pe corupția partidelor pentru care au votat.
În ce privește celălalt pol al partidei filoruse din Moldova – populiștii lui Renato Usatîi –, pe aceștia e greu să-i încadrezi în termenii unei formațiuni politice coerente, cu viziune și program. În afară de antiamericanismul primitiv al liderului lor, partidul lui Usatîi nu poate oferi moldovenilor decât „dezvăluiri-bombă” și concerte cu vedete rusești în campaniile electorale. De aceea, apelul lui Val Butnaru la consens în numele integrării europene mărturisește o anumită exasperare, traduce acest blocaj intern imposibil de depășit într-o societate care a moștenit o prea lungă tradiție a aservirii coloniale. Criza de identitate din Basarabia nu e doar despre limbă și istorie, este și o criză de educație și de apartenență civilizațională. Dacă n-ar fi așa, politicieni ca Dodon și Usatîi n-ar avea nicio șansă.
Diferențele de viziune din rândurile Opoziției, ca și din întreaga societate moldoveană, permit actualei puteri o largă marjă de manipulare. Pentru ca această manipulare să se îngusteze, civismul moldovenilor ar trebui să se vadă nu doar în mitinguri și marșuri de protest la Chișinău, ci să se manifeste și „la firul ierbii”, peste tot unde există nedreptăți și abuzuri: în justiție, în economie, în școli, în spitale… E mult de muncit, e mult de clădit, cu răbdare și consecvență, și asta o pot face doar oamenii integri și curajoși , care sunt pregătiți să reziste într-un lung război de uzură.
Așa încât cel mai bun îndemn pe care l-am putea adresa actualei puteri, cu reputația ei perforată, este să respecte legile țării, să le îndrepte dacă sunt strâmbe, și mai ales să nu mintă și să nu fure: „Vreți să vă credem? Iată revendicările noastre, îndepliniți-le! Și nu ne mai îmbrobodiți cu vorbe și simulacre. Demonstrați cu fapte că sunteți pro-europeni. Și nu ne mai șantajați. Vom găsi o clasă politică mai bună care să vă ia locul. E o chestiune de timp. Cronometrul a pornit!”
