Linkuri accesibilitate

În Rusia, șefi de companii petroliere și oficialități au decis să discute cu Arabia Saudită și OPEC


În Rusia, șefi ai marilor companii petroliere și oficialități din domeniul energetic au decis să discute cu Arabia Saudită și cartelul petrolier OPEC despre stimularea creșterii prețului la petrol pe piețele internaționale. Președintele Transneft, Nikolai Tokarev, a declarat că posibila cooperare dintre cartel și Rusia, precum și cu țări care nu fac parte din OPEC ar putea duce la ridicarea prețurilor la petrol cu peste 5%. Un vicepreședinte al Lukoil, a doua ca mărime companie petrolieră din Rusia, declarase anterior că Moscova ar trebui să înceapă discuțiile cu OPEC. Nikolai Tokarev a precizat că șefii companiilor petroliere ruse și factori de decizie în domeniu de la Moscova s-au întâlnit pe 26 ianuarie și au ajuns la concluzia că negocierile cu OPEC și pe linie bilaterală sunt necesare pentru creșterea prețurilor la petrol. De la mijlocul anului 2014, când barilul de petrol costa în medie 115 dolari, prețul petrolului a ajuns în prezent la mai puțin de 30 de dolari pentru un baril, cauzând probleme producătorilor de petrol. În Rusia, colapsul prețului la hidrocarburi, în combinație cu sancțiunile occidentale, a provocat o recesiune economică și probleme serioase în acumularea veniturilor la buget.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG