Și dacă cineva sătul de răcnete, blesteme, vorbe fără șir și alte produse de balamuc strigă exasperat: pentru Dumnezeu, poate cineva să îmi spună ce se întîmplă în Republica Moldova? Răspunsul cel mai cuminte ar fi: nu! Și atît.
E suficient pentru că, în spatele acestui cuvînt, se află adevărul. Nimeni nu știe ce se întîmplă cu adevărat în această țară mică, săracă și vînturată de toate relele. Aparent se întîmplă multe și de toate în Republica Moldova: cad guverne, dispar miliarde, se revoltă oameni ceea ce îi revoltă pe alți oameni, se fac averi, se moare de foame, se pregătesc invazii, unirea cu România e la un pas sau nicăieri, rușii, găgăuzii, ucrainienii sînt persecutați azi și stăpîni mîine, Europa e cu ochii în patru, dar are nevoie de ochelari, iar limba de stat e a altui stat tocmai pentru că asta întărește statul moldovenesc.
Concluzia corectă în fața acestui șuvoi bezmetic e că, de fapt, în Republica Moldova nu se întîmplă nimic. Ca să fie mai clar și ca să înțelegem că nu avem ce înțelege, trebuie spus imediat că în Republica Moldova trăiesc, într-adevăr, oameni în carne și oase ca toți oamenii, dar asta nu e suficient. Oricine ar fi și oriunde ar trăi, oamenii fac o istorie clară măcar pentru ei înșiși numai și numai dacă știu că au în comun ceva ce e al lor, dar e peste ei și vine dinaintea lor. De obicei, acest ceva care leagă fără să-și arate cusătura e limba, sîngele sau, mai rar, experiența comună încurajată de separația geografică.
Foarte simplu spus, limba și sîngele dau un gtrup etnic. Ceea ce nu e neapărat decisiv, pentru că un grup etnic nu e nici bătut în cuie, nici victorios peste timp. Grupurile etnice pot trăi fără să înflorească, se pot schimba sau pot dispărea - fie că sînt înghițite de alt grup, fie că se sting în izolare. În alte cazuri, grupuri etnice diferite pot fi unificate de traiul îndelungat în același spațiu, mai ales dacă acest spațiu e, cum s-ar zice, mai la margine, izolat sau rupt de alte spații care l-ar putea influența.
Unicitatea blestemată a Moldovei e că a trecut prin toate aceste formule, fără să se oprească îndeajuns la una din ele. Istoria Moldovei s-a schimbat în mod repetat și la intervale scurte. În consecință, oricare ar fi formula de identitate - lingvistică, de sînge sau multietnică - cineva se va găsi să o susțină și altcineva să o respingă cu argumente care ocolesc adevărul, dar și cu argumente care se bizuie pe fapte. În mod derutant și inevitabil. Moldova e un spațiu care devine altceva cu fiecare voce și privire chemate să se pronunțe. Așa poate fi același teritoriu, simultan, spațiu național pentru unii iar pentru alții vatră etnică sau chiar străinătate. Puse la un loc, toate aceste dorințe și credințe nu dau și nu au cum să dea ceva clar și acceptabil pentru toată lumea. Moldova e o sumă de conținuturi fără albie. S-ar putea spune, așadar, că dezordinea care stăpînește Republica Moldova nu e rezultatul direct al anarhiei politice, așa cum susțin destui comentatori și cred destui moldoveni înfuriați de calitatea celor ce se învîrt la conducerea statului. Dezordinea politică e incontestabilă, dar nu explică prea mult. Ea însăși e efectul unei dezordini mai adînci care s-a întărit în timp și a devenit totuna sau aproape totuna cu istoria Moldovei. Această stare neobișnuită în care platoul stă pe piloni mereu în schimbare explică de ce anume Moldova nu are cum să fie stabilă și coerentă. Lăsînd la o parte teoriile despre trecut, întrebarea cu adevărat importantă e dacă această așezare confuză poate fi în vreun fel pusă în ordine. Cu alte cuvinte: se poate sau nu limpezi viața Moldovei? După datele pe care le avem în față, răspunsul nu e încurajator.