Linkuri accesibilitate

Șapte deputaţi liberal-democraţi și-au precizat condițiile pentru sprijinul acordat unui viitor guvern condus de Pavel Filip


Cei şapte deputaţi liberal-democraţi, care au decis să participe la crearea majorităţii parlamentare, și-au precizat condițiile pentru sprijinul acordat unui viitor guvern condus de Pavel Filip. Potrivit IPN, unul din disidenți, Ion Bălan a precizat că se așteaptă ca aceste condiții să se regăsească în proiectul programului de guvernare și anume: aplicarea Acordului de Asociere cu UE, „reformarea justiţiei şi depolitizarea instituţiilor de drept, depăşirea crizei financiar-bancare și asigurarea unor măsuri de protecţie socială sporite pentru cetăţeni”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG