Linkuri accesibilitate

Între „informare” și „manipulare”


Vox populi pe străzile Chișinăului despre informarea și manipularea cetățenilor Republicii Moldova atunci când vorbim de sursele mass-media.

Europa Liberă: Considerați că sunteți o persoană informată sau manipulată?

- Informată da, manipulată nu.

Europa Liberă: De ce?

- Pentru că am propria mea părere. Și atunci eu decid pentru mine, pentru familia mea.

- Manipulată cred că nu, dar informată, cât de cât, da.

Europa Liberă: Ce înseamnă o persoană informată și una manipulată?

- Informată înseamnă că este la curent cu toate informațiile, cu tot ce se întâmplă în țară. Dar manipulată, când cineva manipulează cu tine, cu ideile tale, cu viața ta, cu finanțele tale.

Europa Liberă: Și ca să fiți o persoană informată ce faceți?

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:48 0:00
Link direct

- Ce facem, ascultăm televizorul, ne informăm din presă, atât.

Europa Liberă: Vă considerați o persoană informată sau manipulată?

- Manipulată mai mult.

Europa Liberă: De ce?

- Pentru că nimeni nu știe adevărul.

Europa Liberă: De ce nu-l știu?

- Unde să-l afli, dacă aici totul este cumpărat?

Europa Liberă: Sunt puține surse credibile?

- Sigur.

Europa Liberă: În opinia dumneavoastră, ce înseamnă o informație veridică și de unde poate fi luată?

- O informație veridică este o informație verificată din mai multe surse, nu doar dintr-o anumită sursă. Din surse oficiale, de pe mai multe portaluri, bloguri.

- O informație veridică nu știu dacă o primim noi tot timpul veridică, dar ceea ce ne dă, aceea rumegăm.

- Veridice? În ziua de astăzi este cam greu de găsit. Dar cele mai multe informații cred că de pe internet, din ziare.

- În ziua de astăzi, să vă spun drept, nu știu de unde poate fi luată. E foarte greu. Chiar dacă găsești o informație trebuie să o prelucrezi, din mai multe puncte de vedere.

Europa Liberă: Dacă vorbi de sursele mass-media?

- Și aici tot, majoritatea sunt cumpărate, cine plătește, acela câștigă.

- Sursa mass-media depinde de o persoană anumită, care va manipula cu restul așa cum dorește.

Europa Liberă: Care sunt sursele de informare?

- Televizorul, care poate să mai fie, la țară, ce poate să mai fie la țară.

- Televiziuni, diverse, dar le aleg. Pentru că și televiziunile la noi, din păcate, sunt foarte manipulate, știm de către cine sunt conduse.

Europa Liberă: Prin ce se deosebește o persoană informată de una manipulată?

- O persoană informată este una protejată, comparativ cu cele manipulate.

- O persoana manipulată gândește așa cum cei din mediul înconjurător vor ca această persoană să gândească, dar informată, poate avea concluzii personale din informațiile preluate din sursele mass-media.

Europa Liberă: Un om care nu primește informații veridice este manipulat sau informat?

- Da, o idee plină de logică, sigur. Mă rog, așa ca în Moldova, mergem și noi după toți, poate și undeva manipulați, din punct de vedere a informațiilor, da.

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

Previous Next

XS
SM
MD
LG