Linkuri accesibilitate

Un militant al organizației Statul Islamic și-a executat mama în public în orașul sirian Raqqa


Un militant islamic și-a executat mama în public în orașul sirian Raqqa pentru că îl îndemnase să părăsească gruparea Statul Islamic, a informat vineri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului. Femeia în vârstă de 40 de ani și ceva își avertizase fiul că alianța internațională condusă de Statele Unite va lichida Statul Islamic și i-a cerut să fugă din oraș cu ea. Femeia a fost arestată după ce fiul a denunțat-o grupării. Citând surse locale, Observatorul Sirian a spus că militantul de 20 de ani și-a executat mama miercuri în prezența a sute de persoane lângă clădirea poștei, unde lucra femeia. Observatorul Sirian, care are sediul la Londra, a informat la 29 decembrie că Statul Islamic a executat peste 2000 de civili sirieni în cele 18 luni de când a proclamat „califatul” în teritoriile pe care le controlează în Siria și Irak. Printre cei executați s-au numărat homosexuali și persoane acuzate că ar practica magia sau că s-ar fi dezis de credința musulmană.

XS
SM
MD
LG