Linkuri accesibilitate

Andrei Năstase: „Aceleași deziderate și aceleași năzuințe vor fi promovate și de acum încolo”


Interviul dimineții cu proaspătul lider al Partidului Platforma „Demnitate şi Adevăr”.

Zi importantă se anunţă. Preşedintele Nicolae Timofti ar putea nominaliza premierul, în lipsa unui acord politic în Parlament, dar cu intenţia de a determina acest acord şi de a se evita alegerile anticipate. În acelaşi timp, tabăra celor care le cer s-a mai completat cu o formaţiune politică: Partidul Forţa Poporului, condus până acum de fostul ambasador în SUA, Nicolae Chirtoacă, şi-a înlocuit duminică, 13 decembrie, liderul cu Andrei Năstase, membru al Platformei „Demnitate şi Adevăr”, şi şi-a schimbat denumirea în Partidul Politic Platforma „Demnitate şi Adevăr”.

Europa Liberă: Dle Năstase, nu sunteţi singurul membru al Platformei Civice care s-a alăturat noului proiect politic denumit Partidul Politic Platforma „Demnitate şi Adevăr”. Vreau întâi de toate să ne explicaţi de ce anume ați ales Forţa Poporului? Vorbim, totuşi, de o formaţiune care nu a acumulat la parlamentarele trecute niciun procent de sufragii.

Andrei Năstase: „Membrii acestui partid s-au manifestat alături de noi la mitingurile noastre de protest. Cred că ați văzut programul lor politic - statutul corespunde în mare parte cu dezideratele populare și cu revendicările pe care le-am înaintat în cazul celor câteva mitinguri ample. De asta s-a ales această entitate politică extraparlamentară, având în vedere și faptul că este foarte aproape de noi, de cei care am militat în stradă pentru implementarea revendicărilor populare.”

Europa Liberă: Cum veţi face ca să trageţi cu Dvs. spre această formaţiune creditul de încredere destul de mare cu care au tratat cetăţenii Platforma civică „Demnitate şi Adevăr”?

Andrei Năstase: „O vom face exact așa cum am făcut-o și de pe palierul civic. Știți foarte bine că am început de la zero, am început cu un miting de protest de 100 de oameni în Piața Marii Adunări Naționale ajungând să venim în stradă cu peste 100 de mii de oameni. O vom face prin acțiunile noastre consecvente, coerente - noi nu ne vom abate de la acea cale pe care am luat-o. Dimpotrivă, vom amplifica activitățile noastre și cu procedee de ordin politic deja. Credem că vom reuși. Nu avem cum să dezamăgim, pentru că aceiași oameni, aceleași deziderate și aceleași năzuințe vor fi promovate și de acum încolo. Plus la asta, oamenii înțeleg că alternativa politică sau garnitura politică pe care o creăm acum nu este decât un mijloc în vederea realizării revendicărilor populare.”

Europa Liberă: A propos de această garnitură, cine exact din Platformă vă urmează şi cine nu?

Andrei Năstase: „Platforma nu mai este doar acel grup restrâns de 15 persoane care i-a pus baza. Platforma înseamnă mult mai mult, înseamnă segmente sociale care au aderat la mișcarea protestatară. Dacă vorbim de cei care au fondat Platforma civică, alături de mine, sau eu alături de ei, mai suntem încă șapte persoane care vor păși pe palierul politic. În primul rând sunt tinerii activiști din grupul nostru Inga Grigoriu, Dinu Plângău, Liviu Vovc, Alexandru Cozer, ex-judecătorul CEDO Stanislav Pavlovschi, mai este multă lume bună din palierul segmentelor sociale, cum ar fi Alexandru Slusari, care se regăsea în cadrul Partidului Forța Poporului până a face noi această colaborare. Este multă lume bună și noi sperăm că vom reuși să atragem cât se poate de multe nume bune ale acestei societăți. Societatea are nevoie de asta. Am ținut să facem o entitate capabilă să atragă cele mai luminate minți din Republica Moldova și, în același timp, să ofere populației alternativa de care are nevoie. În momentul de față conform sondajelor, peste 60% din populație susțin că Platforma civică „Demnitate și Adevăr” ar fi trebuit să se transforme în partid politic. Și iată noi am hotărât să fortificăm, pe de o parte, Platforma civică „Demnitate și Adevăr” cu noi aderențe din cadrul segmentelor sociale, și, în același timp, să creăm această alternativă politică, unde să ajungă oamenii interesați de politică sau cei care pot face politică.”

Europa Liberă: Două întrebări legate de obiectivele noului proiect politic, dle Năstase. Prima: v-am auzit ieri zicând, într-un context anume, că nu vă interesează geopolitica, ci vă interesează să asiguraţi un trai decent cetăţenilor. Vreau să ne spuneţi clar cum se va raporta formaţiunea pe care vreţi să o conduceţi la integrarea europeană? Vă întreb pentru că proiectele integraţioniste sunt și ele despre cum se oferă un trai decent cetățenilor, prin ce mijloace, adică tot la geopolitică ajungem.

Andrei Năstase: „Sper că nu a fost scos din context. Eu am vorbit personal despre priorități și am spus că mai întâi de toate ne interesează traiul decent al cetățenilor aici, acasă decât aspectele geopolitice, care sunt și ele importante, dar ar trebui să prevaleze totuși grija față de cetățenii noștri. Este adevărat că partidul nostru este unul pro-european, noi mizăm pe o colaborare cu partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova în vederea implementării Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, respectării agendei care a fost stabilită. Pentru că, odată ce a fost semnat Acordul de Asociere, noi trebuie să-l respectăm și să-l implementăm, nu doar să-l strigăm de la tribuna Parlamentului, așa cum o face actuala guvernare. Noi am considerat și considerăm în continuare ca fiind vitală reluarea contractelor și încheierea unor noi acorduri cu FMI și cu alte structuri de finanțare, pentru că doar astea sunt capabile să ne salveze în procesul nostru de asigurare a unei societății cu un trai decent despre care vorbeam.”

Europa Liberă: Și al doilea moment pe care vroiam să-l aflu de la Dvs.: Astăzi, precum cunoaşteţi, dl. Nicolae Timofti ar putea nominaliza premierul, chiar dacă în Parlament nu există un acord politic între partide. Poate fi văzut acest gest ca o încercare de a rezolva criză, de a evita anticipatele. Vă place sau nu, dar sondajele prevestesc câștiguri mari, dacă nu determinante, pentru forțele pro-ruse în caz de anticipate. Dvs. vă doriţi aceste anticipate, dar nu vă doriţi venirea forţelor pro-ruse la putere. Vreau să ne explicați foarte exact cum, în viziunea Dvs., s-ar putea evita victoria partidelor pro-ruse în cazul în care se ajunge la anticipate, așa cum vă doriți?

Andrei Năstase: „Întâi de toate, haideți să vă spun ce înseamnă în viziunea mea forțe pro-ruse. Pentru mine personal, mai toxice decât acele forțe ce sunt astăzi la guvernare, care își batjocoresc propriul popor, nu știu dacă mai pot fi. Dar asta e o opinie personală. Cât privește președintele Timofti, toată lumea s-a convins de faptul că acesta a fost ales pe parcursul a trei ani de zile, iar în momentul în care dânsul chiar a vrut să-și exercite dreptul și să propună un premier, pentru ce nici măcar nu era nevoie ca să aibă consens în Parlament, pentru că Constituția îi permite să facă această propunere, iată că i se dă peste mâini. De asta noi vom proceda la acest exercițiu la care ne-am angajat de pe palierul civic - organizarea referendumului cu privire la modificarea Constituției, alegerea președintelui și demiterea acestuia de către popor - o chestiune care este împărtășită de peste 91% din cetățenii Republicii Moldova. Vom face așa încât să nu ne oprim la cele 12% care astăzi ne arată sondajele, dar să ne ridicăm mult mai mult. Ieri am făcut o declarație unde spuneam că ne propunem să acumulăm o majoritate care ne-ar permite chiar guvernarea. Pentru asta ne vom bate și asta vom face. Vom depune toate eforturile, vom atrage cele mai bune caractere în societatea asta și sperăm că vom reuși. Eu îmi exprim și acum încrederea că putem face în Parlamentul Republicii Moldova o alianță din deputați, nu alianță cu nu știu care entități acolo bazate pe cumetrism ș.a.m.d.. La un anumit moment ar trebui și deputații să fie pătrunși de necesitatea unei alianțe anticorupție, unei alianțe pro-reforme, unei alianțe pro-europene.”

Europa Liberă: Pentru asta ar trebui mai întâi să ajungeți în Parlament. Iar întrebarea mea era cum faceți ca să nu ajungă acolo în mod prioritar partidele pro-ruse?

Andrei Năstase: „Asta depinde de cetățenii Republicii Moldova și cât de bine vom fi în stare să-i convingem că nimic mai bun decât respectarea Acordului de Asociere și implementarea lui nu există. Asta vom face și asta am făcut-o și pe parcursul mitingurilor noastre. Pentru că în fond ce se întâmplă? Știți foarte bine că cei care au făcut ca vectorul european să aibă de suferit cel mai mult nu au fost partidele pro-ruse, dimpotrivă au fost partide care pretindeau că sunt pro-europene. De asta, ar trebui să convingem populația că nu asocierea este grea, ci că s-a profanat această idee. Sper că vom reuși și nu va exista niciun fel de risc care uneori este exagerat, adus în fața cetățenilor și în fața opiniei publice internaționale ca un fel de sperietoare.”

Europa Liberă: Dle Năstase, s-a scris mult la noi despre finanțarea dubioasă a partidelor politice, despre niște oameni bogați care dădeau bani și conduceau partidele după bunul lor plac. La voi cum va fi?

Andrei Năstase: „Să știți că ne-am angajat și vă spunem cu toată certitudinea că va fi altfel, va fi exact așa cum prevede legislația Republicii Moldova. Legea cu privirea le finanțarea partidelor politice este una cam stângace așa cum este ea, dar asta până vom ajunge în Parlament ca să o modificăm. Eu cred că finanțarea vine acum în mod principal din exterior, sau din interior de la niște persoane dubioase. Nu vor exista, așa cum nu au existat nici pe parcursul mitingurilor noastre de protest finanțări dubioase și, credeți-mă, aici la fel a fost nevoie de sume pe care trebuia să le cheltuim. Vom fi finanțați din cotizații, așa cum ne permite legea, și din donațiile cetățenilor Republicii Moldova, a unor agenți economici care vor să sprijine procesul democratic, nimic mai mult. Și, credeți-mă, vom face atât de transparent, încât oponenții noștri să nu aibă niciun motiv să ne critice sau să ne scoată din cursă, așa cum știu ei să o facă mai bine.”

Europa Liberă: Şi ce soartă vor avea de acum acolo protestele cu corturi din fața Guvernului, pentru că se pare guvernanții nu le prea bagă în seamă?

Andrei Năstase: „Nu știu dacă avem guvernanți. Corturile din Piața Marii Adunării Naționale vor rămâne ca un simbol al acțiunilor noastre de protest. La un anumit moment noi l-am modernizat, am considerat că trebuie să-l transformăm dintr-un orășel locativ într-un orășel administrativ preocupat și de acest prim exercițiu - acumularea semnăturilor pentru referendumul cu privire la modificarea Constituției. Iată de ce acest orășel va continua să rămână acolo până când vom reuși să schimbăm ceva în această țară. Noi ne-am promis că acest orășel va fi transformat într-o bună zi în țara demnității.”

XS
SM
MD
LG