Linkuri accesibilitate

Anchetatorii ruși l-au acuzat oficial Mihail Hodorkovski de punerea la cale a uciderii unui primar din Siberia în 1998


Anchetatorii ruși l-au acuzat oficial pe fostul magnat petrolier, criticul Kremlinului Mihail Hodorkovski de punerea la cale a uciderii unui primar din Siberia în 1998, extinzându-și campania judiciară împotriva fostului șef Yukos, acum exilat. Comitetul Investigativ a anunțat astăzi că ar fi găsit noi dovezi despre vinovăția lui Hodorkovski, care ar fi fost implicat în uciderea primarului Vladimir Petuhov din Nefteiugansk, orașul unde își avea sediul la data aceea compania sa petrolieră. Hodorkovski este acuzat de asemenea de implicare în tentativa de asasinare a omului de afaceri Evgheni Râbin în 1999. Râbin a scăpat cu viață, dar un bodyguard a murit. Hodorkovski (52 de ani) a negat acuzațiile, care fuseseră formulate de mai multe ori în trecut de autoritățile ruse, fără să se traducă însă în demersurile juridice. Anunțul Comitetului Investigativ vine la două zile după ce Hodorkovski a spus că președintele Vladimir Putin a împins Rusia într-un punct în care o revoluție este „inevitabilă și necesară”.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG