Linkuri accesibilitate

Un lanț de supermarketuri din Golful Persic scoate din vânzare produsele firmelor miliardarului american Donald Trump


Un lanț de magazine proeminent din regiunea Golfului Persic a anunțat că scoate de pe rafturi produsele firmelor miliardarului american Donald Trump, candidat la președinție care a spus că ar interzice intrarea în Statele Unite a tuturor musulmanilor. Firma cu sediul în Dubai, Lifestyle, a spus că nu va mai vinde produse de decorațiuni interioare de la Trump fiindcă ea „respectă și prețuiește sentimentele tuturor clienților” din cele 160 de magazine ale sale, din Orientul Mijlociu, Africa și Pakistan. Trump, candidatul cu șansele cele mai mari de a reprezenta la alegeri Partidul Republican, a făcut remarcile controversate după atacurile armate de săptămâna trecută din California, soldate cu 14 morți și atribuite unui cuplu musulman care se „radicalizase”. Între timp, în Marea Britanie peste 130.000 de oameni au semnat o petiție în care cer ca lui Trump să i se interzică intrarea în țară, așa cum s-a interzis și altor persoane cu vederi extremiste.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG