Linkuri accesibilitate

Nouă rundă de negocieri ale președintelui Nicolae Timofti cu partidele fracțiunile parlamentare amînată pentru 27 noiembrie


O nouă rundă de negocieri ale președintelui Nicolae Timofti cu partidele fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier, programată inițial pentru joi, a fost amânată până vineri, 27 noiembrie. Motivele nu au fost făcute publice. Ceva mai devreme, tot astăzi, liderul comuniștilor Vladimir Voronin a spus că partidul său ar sprijini un guvern tehnocrat fără să pretindă funcții. Vorbind la o conferință de presă la Chișinău, fostul președinte al țării a mai spus că altă soluție pentru depășirea crizei ar fi formarea unui guvern de către Partidul Democrat, Partidul Socialiștilor și Partidul Comuniștilor, care ar avea împreună 64 din cele 101 voturi ale parlamentului, suficiente și pentru alegerea șefului statului. Declarațiile lui Voronin vin când liberal-democrații, supărați de arestarea fostului lor lider Vlad Filat, nu vor să intre într-o nouă coaliție pro-europeană, iar socialiștii spun că ar prefera ținerea de alegeri anticipate. Vladimir Voronin a mai spus astăzi că „liberal-democrații s-au discreditat cu totul” și „cel mai bine ar face să dizolve partidul”.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG