Linkuri accesibilitate

„Condițiile în care Moscova se va alătura alianței împotriva teroriștilor” (România liberă)


„România este cel mai mare şi mai capabil aliat din regiune al SUA” (Janusz Bugajski/stiripesurse.ro).

„Condițiile în care Moscova se va alătura alianței care să lupte în deșert împotriva teroriștilor ar putea constitui una dintre cheile” complicatei situații în care se află Occidentul. „Recunoașterea anexării Crimeii, dar și alte pretenții pe care Rusia le are în zonă ar putea fi cărțile pe care Moscova să mizeze înaintea unui război împotriva Statului Islamic”. „Un joc de poker” care ar putea să afecteze și România, se arată în editorialul României libere. Pentru că „spațiile libere ale democrației sunt fragile, nu au fost gândite ca niște fortărețe”, „renunțarea la ele înseamnă cedarea în fața barbarismului, resemnarea în fața răului și recăderea în istoria jalonată de cetățile mereu asaltate”. Pledoaria articolului este, așadar, „creșterea rezistenței la rupere a Uniunii Europene”.

O analiză publicată de varianta electronică a revistei „22” susține că „acum, situația nu arată bine nici pentru ruși, dar nici pentru occidentali. Avem de-a face cu o așteptare strategică. Un fel de joc în care primul care clipește pierde. Occidentul (va pierde) dacă va accepta să cedeze la Ucraina de dragul eforturilor împotriva Statului Islamic”.

„România este cel mai mare şi mai capabil aliat din regiune al SUA”. Afirmația îi aparține politologului american Janusz Bugajski și a fost făcută cu prilejul unei mese rotunde găzduită, împreună cu noul ambasador al României în SUA, George Cristian Maior, la Centrul pentru Analize Europene. Relatează despre această reuniune site-ul stiripesurse.ro. Bugajski a recomandat României „să fie pregătită pentru o eventuală ofensivă rusească”. Poate fi vorba, în opinia sa, de aproape orice: „propagandă, sabotaje, probleme etnice, probleme sociale, instituţii. Prin toate acestea, Rusia poate conduce o strategie de acte subversive, care să submineze Guvernul român şi rolul României în NATO”. Ar putea apărea, de pildă, o formațiune politică pro-Moscova, ar putea fi reinflamate probleme legate de minorități și nu ar fi exclus să se încerce atragerea României ca parte a unui conflict în Republica Moldova. Politologul american recomandă României „să monitorizeze atent, să contracareze, să încerce să consolideze Guvernul moldovean şi angajamentul acestuia faţă de Europa, să încerce, prin intermediul Uniunii Europene, să limiteze influenţa Rusiei în regiune”.

Ziarul România liberă publică un nou interviu cu directorul Liceului Lucian Blaga din Tiraspol, profesorul Ion Iovcev. Dascălul este convins că reunificarea dintre Moldova și România se apropie, dar nu e deloc sigur că, la momentul respectiv, Tiraspolul se va regăsi între granițele noului stat. Spune că simte sprijinul Chișinăului, dar în actuala situație din Republica Moldova totul devine și mai tulbure. Oricare va fi evoluția pe termen scurt și lung, școlile românești din această regiune trebuie să existe pe mai departe.

Mai mulți comentatori de politică internă arată azi că Partidul Național Liberal e cam singurul perdant după votul de încredere primit în parlament de guvernul lui Dacian Cioloș. Ioana Ene Dogioiu, de la ziare.com, crede că, pe dedesubt, e vorba tot de un guvern al fostei coaliții formate din social-democrați și progresiști.

Dan Tapalagă scrie pe Hotnews.ro despre curățenia urgentă care trebuie făcută la PNL, iar stiripesurse.ro informează despre frecușuri și la social-democrați. Se așteaptă de asemenea o migrare a unor actuali liberali către fostul lor lider din Partidul Democrat Liberal. E vorba de Traian Băsescu și de Mișcarea Populară pe care o conduce de puțin timp.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG