Linkuri accesibilitate

Președintele Timofti a depus flori la sediul Ambasadei Republicii Franceze de la Chișinău


Președintele Nicolae Timofti a declarat prin decret ziua de astăzi drept zi de doliu în memoria victimelor atentatelor teroriste de la Paris, unde au fost uciși cel puțin 132 de oameni, vineri seara. Un comunicat al președinției spune că Timofti a depus flori la sediul Ambasadei Republicii Franceze de la Chișinău și i-a transmis condoleanțe ambasadorului francez Pascal Vagogne. În ultimele săptămâni, Timofti a fost criticat pentru că nu a declarat doliu în urma incendiului tragic de pe 30 octombrie de la clubul Colectiv de la București. O tentativă nereușită a președintelui să explice decizia a devenit ținta ironiilor pe rețelele de socializare online, iar un filmuleț video cu explicația lui Timofti s-a răspândit viral pe Internet.

XS
SM
MD
LG