Linkuri accesibilitate

România a greșit în ultimii ani „alintând” R. Moldova (Contributors.ro)


Riscul cel mai mare și-l asumă președintele Klaus Iohannis (Evenimentul zilei).

Analistul politic Valentin Naumescu susține și explică decizia președintelui Klaus Iohannis de a întoarce în Parlament actul normativ prin care se acorda Republicii Moldova un sprijin financiar în valoare de 150 de milioane de euro. Articolul apărut pe site-ul contributors.ro reia argumente mai vechi. În esență – e vorba de condiționarea oricărui sprijin acordat guvernelor de la Chișinău de măsuri de reformă, în sensul obligațiilor asumate de această țară față de Uniunea Europeană. Pentru că, adaugă comentatorul, desfiinţarea vizelor turistice, Acordul de Asociere, laudele și celelalte „mici gratificații” acordate nu au recompensat, de fapt, progrese, ci au dorit mai mult să sublinieze „antiteza opţiunii de politică externă a Chişinăului” față de cea a regimului Ianukovici sau a celor proruse din Belarus, Armenia şi Azerbaidjan.

România ar fi greșit în ultimii ani „alintând” Republica Moldova fără să pună niciun fel de condiții. La mijloc ar fi fost interese politice, electorale. „Şi fostul preşedinte, scrie Naumescu, şi fostul premier de la Bucureşti au fost înnebuniţi să obţină un dram de simpatie în Basarabia şi un pumn de voturi, complăcându-se în compromisuri cu marii corupţi locali, în atitudini populiste, demagogice şi, la urma urmei, complet neperformante”.

Comentatorii zilei evaluau deja de dimineață puținele soluții viabile pentru formarea unui nou guvern la București.

În Evenimentul zilei, Sebastian Lăzăroiu vede trei ieșiri dificile: alegerile parlamentare anticipate, provocate „la limita Constituției” prin demisia în bloc a actualului Legislativ; liberalizarea pieței politice prin susținerea de către electorat a partidelor mai nou apărute – dar asta durează mai mult de un an electoral – și, respectiv, varianta radicală - resetarea completă a jocului politic, adică o Adunare Constituantă, o nouă Constituție, la pachet cu cel puțin un an de instabilitate, inclusiv economică.

Silviu Sergiu, tot de la Evenimentul zilei, se oprește la varianta mai pragmatică a unui guvern tehnocrat. Partidelor de la putere și din opoziție le convine să nu-și mai erodeze credibilitatea la guvernare, în condițiile unor exigențe acute ale opiniei publice. De aceea, au preferat să joace la Cotroceni „piesa” negocierilor, a asumării guvernării. Social-democrații au propus un premier „tehnocrat” numai cu numele, pentru că altminteri a fost ministru într-un guvern al lor, și chiar a fost destituit de PSD; liberalii au venit cu ideea alegerilor anticipate, știind însă bine că sunt aproape imposibil de organizat. Silviu Sergiu atrage însă atenția că partidele nu vor ezita să pună bețe în roate unui guvern tehnocrat. Liberalii deja au cerut negocieri cu viitorul premier nominalizat, ceea ce înseamnă că acela nu va avea cu adevărat mână liberă. Or, „scopul principal al guvernului tehnocrat ar trebui să fie adoptarea unor măsuri de reformare a clasei politice. Și asta rapid, până ce energia Străzii nu se disipează. Sau până ce sprijinul acordat de Klaus Iohannis nu va dispărea”, scrie comentatorul de la Evenimentul zilei, care adaugă că riscul cel mai mare și-l asumă, de fapt, președintele Klaus Iohannis.

XS
SM
MD
LG