Linkuri accesibilitate

„Eticheta de pro-european aplicată PD și domnului Plahotniuc este o etichetă falsă” (Vlad Socor/Ziarul Național)


Scădere cu 33% a remitențelor în primele nouă luni ale anului (Economist).

În Republica Moldova a avut loc o lovitură de stat. Aşa comentează într-un interviu publicat de „Ziarul Naţional” analistul american Vladimir Socor debarcarea guvernului Streleţ, inclusiv cu forţele coaliţiei de guvernare. La fel, analistul Fundaţiei Jamestown şi Euroasia Daily Monitor este de părerea că liberal-democraţii nu ar trebui în niciun chip să participe la negocierile pentru resetarea guvernării. „În primul rând, eticheta de pro-european aplicată Partidului Democrat și domnului Plahotniuc este o etichetă falsă. Acest partid niciodată nu a fost pro-european. El a sabotat cursul european. Anume acestui partid i se datorează faptul că sectorul justiției, al ocrotirii legii și sectoarele economice au fost acaparate de un grup de interese din jurul domnului Plahotniuc, ceea ce a sabotat calea europeană”, explică analistul.

Editorialul lui Petru Bogatu din aceeaşi publicaţie constată că, de la un capăt la altul, câmpul politic autohton este compromis şi că aproape întreaga floră şi faună din spaţiul lui e pe cale de dispariţie. Petru Bogatu consideră că protagonista cea mai vizibilă a noii clase politice este Maia Sandu care e simpatizată de alegătorii şcoliţi şi militanţi. Potrivit lui, viitoarea finală a luptei pentru ieşirea din captivitate a Republicii Moldova ar putea fi disputată de partida noului, născută în urma protestelor împotriva subjugării oligarhice a statului, şi partida cleptocraţiei conservate, reprezentată de PD fuzionat cu PCRM. „De Maia Sandu, ca expresie a schimbării, şi Andrian Candu, ca paratrăsnet al plutocraţiei ascunse în spatele lui”, scrie Petru Bogatu.

În contextul demiterii Guvernului Streleț și inițierii negocierilor vizavi de crearea unei noi majorități politice, analistul politic Nicolae Negru observă că ar fi fost mult mai simplu să se remanieze Guvernul pentru a include grupul Leancă, decât să se negocieze cu un PLDM „rănit”, după ce i s-a înfipt un cuțit în spate. Nicolae Negru este de părere că, tăcând, PL a fost complice la spargerea alianței, ca și PPEM, care a pledat pentru răsturnarea Guvernului, iar acum dorește discuții „fără întârziere”. „Fără întîrziere” se poate discuta doar cu comuniștii”, opinează Negru, care sunt gata să participe la formarea unui Guvern „tehnocrat”. Analistul nu este însă sigur că Voronin îl consideră „tehnocrat” pe Iurie Leancă, după cum probabil nici liderul PPEM nu-l crede pe liderul PCRM „proeuropean”, scrie Nicolae Negru.

Într-un editorial sub forma unei scrisori deschise publicat în „Adevărul Moldova”, Ion Mischevca îi sugerează omului de afaceri Vlad Plahotniuc, despre care se afirmă că ar fi liderul informal al PD, să-și asume responsabilitatea de „om de stat.” „Domnule Plahotniuc, aveţi ocazia să demonstraţi că nu aţi nimerit accidental în politică şi că atacurile fondate sau nefondate la adresa dvs. nu vă împiedică să deveniţi mai mult decât un lider informal de partid. Acum că v-aţi eliminat principalul concurent, iar ceilalţi fie vă respectă, fie se tem de Dvs., poate faceţi şi ceva bun pentru societate? Ce-ar fi să schimbaţi percepţiile şi nivelul de trai al oamenilor? Alegeţi cum doriţi să rămâneţi în istorie: ca un om de stat, conştient de rolul şi responsabilităţile sale, sau ca unul dintre acei mulţi politicieni huliţi şi daţi uitării”, se arată în finalul editorialului.

Portalul AGORA îl citează pe europarlamentarul german David McAlister, potrivit căruia politicienii din RM, dar și calitatea acestora nu are nimic în comun cu integrarea în UE. „Ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni provoacă îngrijorare, iar comportamentul unor politicieni de aici este inacceptabil și nu are nimic în comun cu valorile europene”, a spus europarlamentarul. În opinia lui David McAlister, societatea trebuie să facă presiune pentru ca politicienii să acționeze pe calea corectă.

Economist scrie că în primele nouă luni ale anului 2015 remiterile băneşti au totalizat 844,49 mil. USD, în scădere cu circa 33% față de aceeași perioadă a anului trecut. În septembrie, transferurile au însumat 100,11 mil. USD, faţă de 155,47 mil. USD, în aceeaşi lună a anului 2014. Cei mai mulţi bani au fost trimişi din Rusia - 42,28 mil. USD, însă remiterile s-au redus de mai bine de două ori faţă de aceeaşi lună a anului trecut. În top urmează Italia - 11,43 mil. USD, cu peste 7% mai puţin decât în septembrie 2014. Sume importante de bani au mai fost transferate, în luna septembrie, din Israel - 9,92 mil. USD, SUA - 9,77 mil. USD, Marea Britanie - 3,53 mil. USD. Remiterile provenite din aceste ţări au crescut cu 8,2%, 24,3% şi, respectiv, 41,5% faţă de luna similară a anului trecut.

Portalul de știri și analize economice „Mold Street” citează studiul „Realitatea Economică”, realizat de Centrul Expert-Grup, care constată că economia moldovenească continuă să se afle în recesiune. „[…] Per ansamblu, pentru anul 2015, ne așteptăm la o scădere a PIB-ului de - 0,5% (scenariul de bază) și -2,5% (scenariul pesimist)”, se arată în studiul citat. Analiștii de la Expert-Grup avertizează că, totuși, pe lângă criza economică, criza bugetară și problemele din sectorul bancar, RM se confruntă cu o criză mult mai fundamentală: criza profundă de țară, iar acest fenomen ar putea provoca „[…] falimentarea întregului sistem democratic de guvernare.”

XS
SM
MD
LG