Linkuri accesibilitate

Emil LUNGEANU. Enigma


Romancierul convoacă întreaga istorie a umanităţii, pe latura ei obscură, dar şi propria viaţă marcată de blestemul familiei...

„Specialist al loviturilor de teatru” (Horia Gârbea), romancierul Emil Lungeanu convoacă în Enigma, Ed. Betta, 2015, întreaga istorie a umanităţii, pe latura ei obscură, dar şi propria viaţă marcată de blestemul familiei, pentru a pune în scenă o dramă care începe ca farsă şi sfârşeşte în tragedie, dacă nu chiar în Apocalips terestru (pardon, celest – fiind vorba de prăbuşirea avionului cu care protagonistul se duce la funeraliile unchiului său, la Cluj).

Totul porneşte de la un fapt divers: „În cei numai 5 ani de la darea în folosinţă a blocului, garsoniera 113 şi-a schimbat deja de trei ori chiriaşii, care s-au sinucis în acelaşi mod, prin defenestrare, fără vreo motivaţie aparentă”. Punând cap la cap biografiile celor trei „locuitori fără legătură unul cu altul” ce s-au aruncat în gol, anchetatorul Al. Struba se-ntreabă „dacă nu cumva garsoniera i-a îmbolnăvit de nervi”, de unde şi aşa căpătase renumele de „blestemată”. Pe de-altă parte, se poate spune şi că „nu ocupi tu un loc nefast, ci te ocupă el pe tine”. Aici intră-n joc prof. S. Turbală, care-i furnizează nepotului-anchetator – pe exemplul celebrei Cloşca cu puii de aur, urmărită din antichitatea greacă până pe la 1900, când este expusă la Luvru – o mini-disertaţie la temă, pagini care l-ar încânta negreşit pe Umberto Eco. În planul realităţii însă, o nouă lovitură de teatru: dat fiind că B. Lăstaru, celălalt anchetator, „în anii studenţiei fusese gagiul nefericitei fetişcane [Ralu Sbat, victima unui viol colectiv] pe care ultimul chiriaş al garsonierei o avea pe conştiinţă”, nu-i logic ca bănuiala să cadă asupra-i: „Oare nu e culmea criminalisticii, domnilor, să faci cercetarea locului propriei fapte?...” Urmează însă un alt şir de deducţii, pornind chiar de la numele protagoniştilor, pe care le zornăie ieromonahul Bartolomeu în căutarea căruia pleacă Al. Struba, chit că anume monahul dă peste el („aşa ne-a fost scris să ne întâlnim”): „În mâna călugărului, acele opt litere erau doar un şirag de mătănii fără cap şi fără coadă” – în ideea că „totul nu e decât text”.

Un text magistral, pe câteva nivele, comunicând – ca şi cuvintele încrucişate – pe verticală şi orizontală, dar mai cu seamă în profunzime & sublim.

2 noiembrie ’15

Pe aceeași temă

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG