Linkuri accesibilitate

Retrospectiva săptămânii politice


Căderea guvernului Streleț și începerea negocierilor pentru formarea unei noi majorități parlamentare la Chișinău

Redactorul-şef al ziarului „Observatorul de Nord”, Victor Cobăsneanu, consideră că odată cu demiterea cabinetului de miniştri condus de liberal democratul Valeriu Streleţ, Republica Moldova a intrat într-o profundă criză politică. Chiar dacă democraţii, care au votat pentru demiterea guvernului, au dat asigurări că viitoarea guvernare va rămâne pro-europeană, Victor Cobăsneanu se arată sceptic că acest lucru va fi posibil:

„Joi, în şedinţa în plen al Parlamentului s-au ars nişte poduri, care vor fi greu de refăcut. Mai degrabă va fi o coaliţie nouă, poate chiar cu atragerea unor comunişti, ca Alianţa să aibă majoritatea cel puţin simplă. Nu ştiu ce trebuie să se întâmple ca liberal-democraţii să ierte ceea ce au făcut democraţii. Poate doar dacă postul de prim-ministru rămâne liberal-democraţilor. Dacă li se ia şi postul de premier nu cred că liberal-democraţii vor merge la un contact cu celelalte două forţe care au fost până acum acum în Alianţă, cu liberalii şi democraţii.”

Vineri au început negocierile pentru formarea unei noi alianţe, la care au participat deputaţii democraţi, liberali şi cei independenţi, care reprezintă aşa numitul „grup Iurie Leancă”. Liberal-democraţii au anunţat că nu participă, deocamdată, la negocieri pentru că în cadrul partidului nu a fost luată o decizie în acest sens, anunţînd că duminică se vor întruni pentru a decide cum vor proceda în continuare. Situaţia în care se află acum PLDM, constată analistul politic Dionis Cenuşă este una anevoioasă:

„Dacă acceptă să rămâne în continuare în cadrul coaliţiei atunci cel puţin are pârghii pentru a regenera partidul. Dacă, însă, acesta renunţă la pârghiile de putere, s-ar putea ca şi mai multă lume să meargă în direcţia grupului Iurie Leancă. De aceea, ei trebuie să ia o decizie legat de viitorul partidului şi, respectiv, accesul la putere reprezintă o modalitate de a soluţiona probleme cu care se confruntă acest partid.”

Europa Liberă: În aceste condiţii, care este perspectiva protestelor din centrul capitalei?

Dionis Cenuşă: „Pentru platforma DA va fi puţin mai dificil să stimuleze spiritul protestatar. Cine va beneficia cel mai mult din situaţia creată este, bineînţeles, tandemul Usatîi-Dodon.”

După demiterea guvernului, ambele tabere protestatare au anunţat că nu vor renunţa la acţiunile lor. Platforma „Demnitate şi Adevăr” îşi propune să creeze duminică, 1 noiembrie, un grup de iniţiativă care să se ocupă de adunarea semnăturilor pentru desfăşurarea unui referendum, a cărui miză este alegerea şefului statului direct de către cetăţeni. Pe de altă parte, simpatizanţii Partidelor conduse de Igor Dodon şi Renato Usatîi, au anunţat că vor mări numărul corturilor din faţa Parlamentului şi vor protesta până nu vor fi declanşate alegeri anticipate.

Previous Next

XS
SM
MD
LG