La judecătoria orășenească Donețk din regiunea Rostov din Rusia continuă audierile în cazul pilotului militar ucrainean, Nadia Savcenko. La procesul care a fost reluat luni, 26 octombrie, ar putea însă să nu fie admisă să depună mărturii sora acesteia, Vera Savcenko, singurul martor al apărării. Avocații au anunțat acest lucru după ce autoritățile ruse au refuzat de două ori intrarea în Rusia pentru Vera Savcenko, ca apoi să-i permită accesul, „după ce au primit indicații de sus”.
Apărarea a cerut audierea cu prioritate a Verei Savcenko, fiind îngrijorată de faptul că accesul acesteia în Rusia ar putea fi din nou împiedicat. Însă judecătorul Leonid Stepanenko a refuzat solicitarea. Ea va trebui să aștepte când va veni rândul avocaților să-și prezinte dovezile. Având în vedere că din cei 60 de martori anunțați de procurori de la începutul procesului au fost audiați abia 20, se pare că acest lucru nu se va întâmpla prea curând. Jurnalistul Anton Naumliuk de la serviciul rusesc al Europei Libere a întrebat-o pe Vera Savcenko ce vrea să spună în judecată.
Europa Liberă: Ce se poate răspunde acuzațiilor părții ruse la procesul pe cazul Nadejdei Savcenko?
Vera Savcenko: „De exemplu, acuzarea a scos din tot ce s-a întâmplat doar faptul că au fost uciși doi jurnaliști ruși. Asta, în timp ce în acel grup erau cel puțin 20 de persoane în uniforme, așa-numiții militanți. Iar când are loc un război, există dușmani care trag unii în alții, iar unii mor, așa este la război. Iar Rusia închide ochii la acest aspect și spune că s-a tras în jurnaliști și atât. Fără să se spună tot adevărul – că jurnaliștii erau printre militari. Întrebarea mea este – aveau aceștia acreditare și ce monștri au invitat civili să filmeze pe linia frontului? Însăși Kremlinul i-a omorât pe acești oameni pentru a face apoi propagandă. Și încă o întrebare – de ce în Rusia sunt judecați ucraineni, dacă în Ucraina, așa cum pretinde Rusia, are loc un război civil? De ce atunci în Rusia nu sunt judecați sirienii care se omoară unii pe alții?”
Europa Liberă: Dacă nu veți reuși să veniți la următorul proces și să depuneți mărturie personal, există vreo posibilitate de a face în așa fel încât depoziția Dvs. să fie totuși auzită la judecată?
Vera Savcenko: „Depozițiile mele există deja în dosar, le-am transmis prin Serviciul de Securitate al Ucrainei. Dar aș vrea să răspund personal la întrebările procurorilor – în cazul legăturii video aceasta se poate întrerupe și pot fi și interpretări incorecte. Mi-e teamă însă că nu voi fi lăsată să vin. Aș vrea să răspund la întrebările procurorilor, ale avocaților și ale Nadejdei.”
Europa Liberă: Vă rog să povestiți despre evenimentele din 17 iunie 2014, când Nadejda Savcenko a fost capturată.
Vera Savcenko: „Pe 16 iunie eram deja în locul de dislocare a diviziunii Aidar. Am mai vorbit cu Nadia și apoi am mers la culcare. Se întâmpla în localitatea Sciastie. Cam pe la ora șase dimineața a sunat Serghei Melniciuk, care în acea perioadă era comandant de batalion la Aidar, care a spus că ai noștri au nevoie de ajutor în luptă. Și pentru că eu cu Nadia eram cu mașina, am mers imediat într-acolo. Ceilalți se pregăteau, iar între timp comandantul a dus cu mașina mai multe grupuri de militari. Când am ajuns, Nadia a ieșit din mașină, iar în loc mi-au pus imediat un militar care fusese rănit în vertebra cervicală – din păcate acesta a murit mai târziu. Ambulanța s-a temut să vină mai aproape și eu l-am dus trei kilometri. L-au adus la medici, după care am mai adus un rănit. După care m-a sunat Nadia și mi-a spus că trebuie să vin în viteză mică să iau răniții pe care i-a găsit.”
Europa Liberă: Este momentul în care ea a găsit lângă drum cinci soldați răniți?
Vera Savcenko: „Da. Mi-au pus răniții în mașină, iar Nadia a mers către soldați – era brigada 26. Cu tehnica blindată au mers mai departe către Luhansk pe drum. A fost o ambuscadă și mulți soldați au fost răniți la picioare pentru că mergeau așezați pe mașinile blindate. Băieții au fost atacați, s-au apărat până în ultimul moment, mulți au murit. Nadia, care era cu răniții, a cerut ajutor. Am vrut să mă pornesc eu, dar cei din batalionul Aidar s-au revoltat – „Cum adică, o domnișoară să meargă încolo?” Și au mers ei, cu mașina mea. Dar au trecut de locul unde era Nadia și au ajuns acolo unde erau luptele și au fost luați în prizonierat.
Legătura telefonică cu Nadia s-a întrerupt în jur de 10 dimineața, pe 17 iunie. Eram disperată. În jur de ora 12.00 telefonul Nadei a reapărut în rețea. Le-am spus tuturor că este în viață, pentru că nu are niciun sens să pornești telefonul la unul mort, doar la un prizonier. Am început să sun și mi-a răspuns într-un târziu o voce masculină brutală: „Vă vom tăia toți membrii familiilor, cine naiba v-a adus aici!”, etc. Eu, deși aveam emoții foarte mari, m-am luat în mâini și i-am propus să facem schimb de prizonieri. El a spus că va reveni cu un apel. A sunat mai târziu și a numit patru persoane pe care ar fi vrut să-i recupereze. Și am început să alerg peste tot, pe la toți șefii, să le propun schimb de prizonieri. De două ori am mers la Luhansk, la distanță de o săptămână, pentru că speram că o voi putea vedea pe Nadia, sau măcar o voi putea auzi. După ceva vreme mi-au permis să vorbesc cu Nadia. Mă suna în fiecare zi și-mi spunea: „Totul este bine, vor face schimbul, poate chiar mașina o vom putea recupera. Tu mergi la Kiev, lucrează”. Și chiar am mers la Kiev, dar apelurile de la Nadia au încetat și am mers din nou în Luhansk. Trebuia să mă întâlnesc acolo cu un oarecare Vladimir Gromov, șeful contraspionajului. Dar acesta era plecat la Moscova și mi s-a spus că revin într-o săptămână”.
Europa Liberă: Aceasta era persoana care suna în legătură cu schimbul de prizonieri?
Vera Savcenko: „Da. Dar când am revenit în Luhansk am fost arestată și închisă într-un subsol. Tot acest Gromov m-a ajutat să ies. Am stat acolo o zi și o noapte, am văzut cum sunt torturați oamenii noștri… Păreau să fie din „Sectorul de dreapta” – aveau tatuaje cu tridentul ucrainean. Pe mine nu m-au atins. Am fost închisă într-o cameră cu 20 de bărbați. Au aruncat o cutie cu prezervative și au spus: „Distracție plăcută!”. Dar se pare că nu a fost decât o presiune psihologică. Cei 20 erau separatiști - combatanți de-ai lor care au încălcat câte ceva și au fost închiși în subsol. Am stat de vorbă cu ei, am discutat. Dimineața Gromov m-a scos de acolo.
Europa Liberă: Deci, nu ați reușit să vă înțelegeți în Luhansk cu privire la schimbul de prizonieri, a Nadiei Savcenko?
Vera Savcenko: „Atmosfera în Luhansk era una foarte încordată – de parcă se temeau cu toții chiar de umbra lor. Era un milion de grupuri. Unii îmi dădeau drumul, alții mă arestau și mă puneau din nou în subsol… Se poate face un film întreg din asta. Am înțeles de atunci că trebuie să plec de acolo, că aceste negocieri nu sunt de nivelul meu. Când m-au scos din subsol, am văzut o bătrânică care plângea să-i dea băiatul înapoi. I-au spus că el este din „Sectorul de Dreapta” și că soarta lui va fi decisă de judecată. Care judecată???, m-am întrebat… Și m-am gândit că ar putea fi vorba despre tânărul pe care mi l-au arătat în celulă, ca fiind din „Sectorul de dreapta”. Era roșu de sânge, plin de tăieturi, foarte adânci…
Uite-așa lucruri îngrozitoare se întâmplă atunci când oameni iresponsabili încep un război fără reguli și fără scrupule. Iată ce se întâmplă când armamentul ajunge pe mâini nepotrivite”, mai spune Vera Savcenko.
