Linkuri accesibilitate

Un bulgăre de zăpadă a venit peste Moldova


Deschid să citesc ştirile pe un news feed. Prima ştire din listă spune că fiecare al optulea moldovean este înfometat. A doua ştire este că Vlad Filat a primit $250 milioane şpagă de la Ilan Shor. Deşi ştirile sunt diferite, sunt foarte legate între ele. În Moldova nu prea găseşti pe cineva la mijloc, majoritatea trăiesc în extreme, cei mulţi în sărăcie, cei puţini în milioane.

Cei mulţi au întrebat unde-i miliardul? Doar puţini s-au bucurat că au aflat (probabil) unde-i acel miliard. Aşteptările erau că Vlad Plahotniuc a băgat mîna în buzunarul BEM, dar se pare că nu e cazul. Probabil o fi băgat-o în multe alte buzunare, dar aşteptăm măcar un denunţ de talia celui pe care l-a făcut Ilan Shor în raport cu Vlad Filat.

Fireşte, arestarea unui fost prim-ministru este o noutate pentru Moldova. Am opinia mea despre această arestare, dar nu vreau să dau aprecieri dacă este justiţie selectivă sau nu. Vreau doar să spun că opinia mea este similară cu cea a lui Dan Dungaciu în acest caz. Dan spune că orice arest al unui politician poate fi tratat ca justiţie selectivă, dar vom afla acest lucru cu adevărat atunci cînd vom vedea ce va urmă după. Aşa a fost în România. Vor mai fi arestări şi/sau anchetări ale altor oficiali asupra cărora planează suspiciuni? Şi nu mă refer doar la Ilan Shor, Victor Dragutan sau Corneliu Gurin.

Pentru mine, adevărata descoperire pe care o face arestul lui Vlad Filat este că în Moldova politicienii vor trebui sa înceteze să pretindă că sunt altceva decît sunt. Exact că în bancul sovietic: noi pretindem să lucrăm – statul pretinde să ne plătească. Arestul lui Vlad Filat a arătat mai clar cine şi ce vrea. De exemplu Renato Usatai spunea că vine în politică că să-l bage la dubă pe Vlad Filat. Scopul declarat a lui Usatai a fost aproape îndeplinit. Credeţi că Usatai se va retrage din politică? Nu, pentru că arestarea lui Vlad Filat a fost doar un PR politic pentru a ajunge la putere. Alt exemplu, Platforma DA. Scopul major declarat e să afle unde-i miliardul. Acum după ce au aflat (dacă se confirmă că într-adevăr Filat se face vinovat?) şi-au reînnoit scopul principal. Vor, pe bună dreptate, demisia procurorului. etc., dar de fapt vor arestul lui Vlad Plahotniuc. Dar să ştiţi că chiar dacă procurorul e demis şi anchetat si Vlad Palhotniuc arestat, DA o să mai găsească ceva (Moldova nu duce lipsa de probleme şi corupţie), pentru că DA este un proiect politic si ei vor să vină la putere, nu să facă dreptate. Alt exemplu, Plahotniuc pretinde că pleacă din politică şi spaţiul public şi cedează influenţa pe care o are asupra instituţiilor de stat. De fapt, eu nu cred că el pleacă şi m-ar miră dacă cineva ar crede unei astfel de poveşti. Încă un exemplu, Igor Dodon pretinde că vrea alegeri anticipate. Dar de fapt nu le vrea pentru că Renato Usatai o să-i ia locul şi o să fie el şef pe stânga. Valeriu Streleţ pretinde că cere demisia şefului CNA pentru că indicele de percepţie a corupţiei a crescut. No comment – chiar alte argumente nu se găseau? De fapt este o acţiune de retaliere împotriva lui Vlad Plathotniuc. PLDM pretinde că pune condiţii alianţei de guvernare pentru a păstra alianţa. Dar de fapt dacă iese din alianţă şi se declanşează alegeri anticipate, m-ar mira să ajungă în parlament cu un astfel de scandal în spate. Rusia pretinde că vrea stabilitate în Moldova dar de fapt aşteaptă alegerile. Am multe exemple dar îl dau pe ultimul. PCRM si PL… PCRM si PL nu mai pretind. Pentru toţi e clar ce fac ei.

Vreau să mai punctez un aspect. UE s-a jucat în “oligarhi buni” (Filat) şi “oligarhi răi” (Plahotniuc) din 2010 pînă în 2014. Acum nu se mai joacă şi bine face – toţi sunt oligarhi răi. Iar dacă cineva crede că UE va pune piciorul în uşa ca să-l apere cumva pe Vlad Filat şi să spună că e justiţie selectivă, atunci, am impresia, nu e cazul. Experienţa pe care a avut-o UE în Ucraina în cazul Iuliei Timoshenko este una extrem de valoroasă. Fapt demonstart uleterior de cazul dosarului împotriva lui Saakashivili, care nu a fost, pe bună dreptate, “apărat” de UE.

În fine. Mă bucur că lupta cu corupţia poate avea efectul unui bulgare de zăpadă, în care se vor turna unii pe alţii. Vom asista la o lume a lui Hobbes – un război al fiecărui împotriva tutror. Şi aici trebuie să spun că mai am o speranţa legată de Vlad Filat – onorarea promisiunii sale de a face publice acele informaţii care vor arunca politica moldovenească în aer.

XS
SM
MD
LG