Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: portalul comunității evreiești Dorledor.info


Invitatul rubricii este Ilia Mariaș, redactor

la

Pe prima pagină a portalului nostru cu o actualizare zilnică, cititorii vor găsi un articol polemic, intitulat Europa- lecții neînvățate. Autorul materialului, Avigdor Liberman constată cu regret că liderii lumii occidentale nu au însușit un lucru evident, acela că islamul extremist nu tinde spre cooperare și coexistență.

Într-un alt material de analiză se încercă combaterea unei idei antisemite, că evreii ar fi mers în camerele de gazare fără a se împotrivi. Autorul scrie că o împotrivire a existat la toate nivelurile, au fost răscoale în lagărele de concentrare, alta fiind însă situația în cazul femeilor însărcinate, cu copii mici sau a bătrânilor. Ei n-aveau cum să opună rezistență.

Printre alte materiale, cititorii vor găsi un material despre felul în care presa internațională reflectă ceea ce se întâmplă acum în Israel. Autorul susține că informația nu aduce claritate, nu se înțelege nici cine sunt cetățenii care se atacă reciproc. În încercarea de a fi cât mai tolerantă, presa nu spune lucrurilor pe nume. Aceasta este o altă ideea pre care o vor putea desprinde cititorii.

Dintr-un alt material, cititorii noștri bor afla că Boris Druță, un prieten al comunității evreiești a scos de sub tipar o nouă carte, o traducere a poeților basarabeni care scriau în idiș.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG